par’că saŭ párcă conj. (d. pare că). Se pare că, s’ar zice că, s’ar crede că, dacă nu mă înșel, ca și cum: Strigĭ par’că eștĭ nebun. Cînd te daĭ în leagăn, par’că zborĭ. – E maĭ bun acest vin? – Par’că! – Par’că era maĭ bun cel-lalt. Oare: Ce să caut acolo? Par’că nu mĭ-e bine acasă?