panicul sn [At: J. CIHAC, I. M. 282/8 / V: (înv) ~lă sf, ~icură sf / Pl: ~e / E: lat panicula, fr panicule] (Bot) Inflorescență formată dintr-un ciorchine compus, ale cărui ramuri secundare sunt și ele ramificate și poartă spiculețe sau capitule.

PANICUL s.n. 1. Inflorescență în formă de ciorchine sau de spic. 2. (Anat.) Strat de țesut alcătuit dintr-un singur tip tisular. [Var. paniculă s.f. / < fr. panicule, cf. lat. panicula].

PANICUL¹ s. n. inflorescență în formă de ciorchine compus, cu axul principal ramificat, axele secundare formând spiculețe uniforme; racem compus. (< fr. panicule, lat. panicula)

PANICUL² s. n. (anat.) strat de țesut dintr-un singur tip tisular. (< fr. panicule, lat. paniculus)

PANICUL ~e n. bot. Inflorescență compusă, având forma unui ciorchine cu ramurile secundare ramificate. /<lat. panicula, fr. panicule

panic, ~ă [At: VĂCĂRESCU, IST. 268 / E: ngr , fr panique] 1 a (Înv; d. spaimă, frică etc.) Care se produce brusc, intens și de obicei fără motiv. 2 sf Spaimă subită și violentă, în general neîntemeiată și având de obicei caracter colectiv. 3 sf (Îe) A intra în ~ă A se neliniști în cel mai înalt grad.

paniculă sf vz panicul

panicură sf vz panicul

PANICULĂ s.f. v. panicul.

*panículă f., pl. e (lat. panicula, dim. d. panus, spic cu panicule). Bot. Florĭ așezate în formă de spic mare și unflat, ca la castan, popușoĭ, colilie ș. a.

panicul s. n., pl. panicule

panicul s. n., pl. panicule

panicul s. n., pl. panicule

panic adj. m., pl. panici; f. sg. panică, pl. panice

PANICUL s. (BOT.) racem compus.

PANÍCUL (< fr., lat., cf. lat. panus „spic”) s. n. 1. Tip de inflorescență, în formă de ciorchine compus, la care ramurile secundare, înșirate de-a lungul axului principal, sunt și ele ramificate, purtând flori spiculețe sau capitule (ex. la ovăz, liliac); racem compus. 2. (MED.) P. adipos = țesut subcutanat constituit din lobuli de grăsime. Se dezvoltă exagerat în obezitate și adipoză.