bănăta v vz pănăta

panăt sn [At: REV. CRIT. III, 163 / Pl: penete / E: pvb pănăta] (Reg) Chin.

pănat, ~ă a [At: T. PAPAHAGI, M. 70 / Pl: ~ați, ~e / E: pană¹] (Mar) Înflorit.

pănaț sn vz păraț

pănăta v [At: PSALT. SCH. 527/12 / V: bă~ / Pzi: panăt, ~tez / E: ml paenitere] (Înv) 1 vi A pătimi. 2-3 vir (Trs) A (se) plânge.

păraț sn [At: PSALT. 286 / V: pănaț / Pl: ~uri / E: ml palatium] (Atm; înv) Palat² (1)

BĂNĂTA vb. refl. Băn. Trans. 👉 PĂNĂTA [pănăta + bănat].

PANA vb. I. tr. A trece prin făină, ou și pesmet, brînza, carnea, legumele și a le prăji în grăsime; a pregăti (un aliment) pane. [< fr. paner].

PANA vb. tr. a trece prin făină, ou și pesmet cașcavalul, carnea, legumele și a le prăji în grăsime. (< fr. paner)

2) pánăt (și -téz?), a pănăta v. intr. (lat. poenitére, a regreta). Vechĭ. Sufer chinurĭ grele. – Și a părătá. Azĭ (Hațeg) a să pănăta și (Pădurenĭ) a să bănăta (infl. de bănat), a suferi, a se văita.

1) pánăt n., pl. penete (d. panăt 2). Vechĭ. Chin, suferință.

pănáț, V. păraț.

pănătéz, V. panăt 2.

păráț n., pl. urĭ (lat. palatium, care a luat în popor înțelesu luĭ palatum. V. palat și părătuș). Vechĭ. Ceru guriĭ, palat. – Pintr’o greșeală de copist, și pănáț. După Tkt. păraț e greșit. Din palatium, de altfel, s’a putut face și păraț (ca scala-scară), și pănaț (ca assimilis-asemenea).

pana vb., ind. prez. 1 sg. panez, 3 sg. și pl. panează

PĂNĂTA vb. v. îndura, pătimi, păți, răbda, suferi, suporta, trage.

PĂRAȚ s. v. bolta palatină, cerul-gurii, palat.

pănăta vb. v. ÎNDURA. PĂTIMI. PĂȚI. RĂBDA. SUFERI. SUPORTA. TRAGE.

păraț s. v. BOLTĂ PALATINĂ. CERUL-GURII. PALAT.

pănăta (-..., at), vb. – A suferi, a pătimi. Lat. poenĭtēre (Candrea-Dens., 1319; Tiktin; REW 6630). Sec. XVI.

păraț (-țuri), s. n. – Cerul-gurii, palat. – Mr. pănat. Lat. pălātum (Candrea-Dens., 1330; REW 6160), cu sing. reconstituit după pl. (după Tiktin, din lat. palatium, confundat cu palatum). – Der. (îm)părătuș, s. m. (omușor, uvulă), cuvînt care lipsește numai în Munt. (ALR, I, 33).

panăt, penete, s.n. (reg.) chin, suferință.

pănat, -ă, adj. (reg.) înflorit.

pănat, -ă, pănați, -te, adj. – (reg.) Plin de pene sau flori; înflorit: „Te-ai făcut un câmp pănat” (Papahagi, 1925: 229). (Maram.). – Din pană + suf. -at, cf. împănat (MDA).

pănat, -ă, adj. – Plin de pene sau flori; înflorit: „Te-ai făcut un câmp pănat” (Papahagi 1925: 229). – Din pană (< lat. pinna) + -at, cf. împănat.