PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, surse de lumină sau corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PALĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură mișcare de tragere cu coasa sau care poate fi luată o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Cf. alb. palë.

PALĂ², pale, s. f. 1. Element activ al unei elice sau al unui rotor de mașină ori de turbină, încastrat sau articulat la un capăt în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

pal³, pală a [At: EMINESCU, O. IV, 18 / Pl: ~i, ~e / E: fr pâle] 1-5 (Asr) Palid (1-3, 5-6). 6 (D. momente ale zilei) Cu insuficientă luminozitate Vz întunecat, mohorât. 7 (D. ochi) Cu o privire ștearsă, inexpresivă. 8 (Fig; rar; d. sunete) Lipsit de intensitate.

pal¹ s vz pală¹

pală¹ sf [At: LB / V: pal sn, ~lie / Pl: ~le, (reg) pele / E: cf alb palë] 1 Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa. 2 Cantitate de fân, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca. 3 (Pex) Grămadă mică de fân, de iarbă, de paie etc. Si: (reg) palhă¹. 4 (Pex; nob) Furcă pentru fân, pentru paie etc. 5 (Pex) Strat. 6 (Pex) Fâșie. 7 (Pex) Val. 8 (Pex) Undă. 9 Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele au fost pieptănate și înfășurate pe bobine, în cruce.

pală⁵ sf [At: PANN, P. V. II, 99/8 / Pl: ~le / E: cf paliu³] (Îrg; mpl; în legătură cu verbe ca „a avea”, „a apuca”) Capriciu.

pală² sf [At: HELIADE, O. I, 233 / Pl: ~le / E: tc pala] (Înv) Paloș.

pală³ sf [At: LM / Pl: ~le / E: ger Pale] 1 (Îvr) Lopată. 2 (Spc) Lopată de scos pâinea din cuptor. 3 (Pex) Sapă.

pală⁶ sf [At: ȘEZ. I, 282 / Pl: ~le / E: cf păli] (Reg; îe) A-i păzi ~la (cuiva) A pândi pe cineva.

pală⁴ sf [At: ABC MAR. / Pl: ~le / E: fr pale] Organ al unei elice de avion, de vapor etc. sau al unui rotor de mașină hidraulică, pneumatică sau eoliană, ca o aripă, încastrat sau articulat, la unul din capete, în butucul elicei sau al rotorului, având rolul de a asigura transferul de energie de la rotor la mediul fluid în care se rotește, sau invers Si: paletă.

pală⁷ sf [At: DN² / Pl: ~le / E: lat palla] Veșmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară pe care o puneau, peste rochie, femeile romane.

palie² sf vz pală¹

PAL¹, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid (1). ♦ (Despre culori) Puțin intens, șters; (despre obiecte sau ființe) care are o culoare puțin intensă, ștearsă; (despre lumină, despre surse de lumină sau despre corpuri luminoase) lipsit de intensitate, care răspândește o lumină slabă; care este fără strălucire; stins, palid. – Din fr. pâle.

PALĂ¹, pale, s. f. 1. Cantitate de fân, de paie etc. cât se taie dintr-o singură tragere cu coasa sau cât se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă (mică) de fân, de paie etc. 2. P. ext. Strat, pătură din ceva; fâșie, șuviță. ♦ Undă, adiere, suflare. Pală de vânt. Pală de ceață. – Et. nec. Cf. alb. pale.

PALĂ², pale, s. f. 1. Organ activ al unei elice de avion, de vapor, de ventilator etc. sau al unui rotor, încastrat sau articulat la unul din capete în butucul elicei sau al rotorului. 2. Semifabricat în formă de bandă sau de panglică, obținut după ce fibrele textile au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine. – Din fr. pale.

PAL, -Ă, pali, -e, adj. (Despre oameni și despre fața lor) Palid. Se uită lung la bani, și pal Se clatină, ca dus de-un val. COȘBUC, P. I 110. Am văzut fața ta pală. EMINESCU, O. I 29. ♦ Fig. Fără strălucire, șters; (despre lumină) lipsit de intensitate. Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, M. II 15. Luna aruncă o pală lumină Prin merii-n floare. EMINESCU, O. IV 18.

PALĂ⁴, pale. s. f. (Învechit) Capriciu, toană, țicneală. Am... din natură Un arțag, o pală, de cam cert din gură. PANN, P. V. II 99.

PALĂ², pale, s. f. (Învechit și arhaizant) Sabie lată și scurtă, adesea cu două tăișuri; paloș. Stai, răcni cu glas mare cazacul, vînturîndu-și pala. SADOVEANU, O. I 175. Tudor se vede pășind cu fală, C-o ghebă scurtă și-ncins c-o pală. BOLLIAC, O. 161. Și cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două. ALECSANDRI, P. P. 12.

PALĂ³, pale, s. f. Fiecare dintre brațele unei elice de avion, de vapor etc.. ♦ Aripă în formă de lamă, aproximativ perpendiculară pe suprafața laterală a rotorului unei turbine sau al unei pompe, prin intermediul căreia se transmite mișcarea fluidului la arborele mașinii sau invers.

PALĂ¹, pale, s. f. Cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa; cantitate de fîn, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca; p. ext. grămadă. Valuri turburi creșteau amestecate cu pale de fîn, cu strujeni și cu găteje. SADOVEANU, O. II 141. Se pleca holda, așezîndu-și aurul pale-pale pe unde treceau cu aripele lor secerătorile. ANGHEL, PR. 83. N-ai nimic în car, păcătosule? – Jupîn ceauș. nimic; o pală de fînaț. DELAVRANCEA, S. 206. ◊ (Prin analogie, în legătură cu diverse lucruri care se despart în fîșii, pături, valuri) Prin văi se înmlădiau pale de ceață. SADOVEANU, O. VI 95. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. DELAVRANCEA, H. T. 255. Pale de umbră se lățesc pe măguri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. ◊ Fig. Vremea... s-așterne-n pale. VLAHUȚĂ, P. 33.

PAL, -Ă adj. Palid. ♦ (Fig.) Fără strălucire, șters; searbăd; (despre lumină) slab. [< fr. pale].

PALĂ² s.f. Fiecare dintre brațele unei elice de avion și de vapor sau ale unui rotor de mașină. [< fr. pale, cf. lat. pala – lopată].

PALĂ¹ s.f. 1. Veșmînt femeiesc constînd dintr-o bucată de pînză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (Text.) Semifabricat în formă de bandă continuă, obținut din fibre (de lînă, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. [< lat. palla].

PAL², -Ă adj. 1. palid. 2. (fig.) fără strălucire; searbăd; (despre lumină) slab. (< fr. pâle)

PALĂ¹ s. f. 1. veșmânt dintr-o bucată de pânză dreptunghiulară, purtat peste etolă de matroanele romane. 2. (text.) semifabricat, bandă continuă, din fibre (de lână, sintetice) pieptănate și înfășurate pe bobine. (< lat. palla)

PALĂ² s. f. fiecare dintre brațele unei elice de avion ori de vapor sau ale unui rotor de mașină ori de turbină. (< fr. pale)

PAL ~ă (~i, ~e) v. PALID. /<fr. pâle

PALĂ² ~e f. tehn. Parte a unui organ de propulsie (elice, rotor de mașină ori de turbină, vâslă etc.). [G.-D. palei] /<fr. pale

PALĂ³ ~e f. Bucată de pânză dreptunghiulară pe care și-o puneau peste rochie femeile române. [G.-D. palei] /<lat. palla

PALĂ¹ ~e f. 1) Cantitate de iarbă sau de plante cerealiere, care se taie printr-o singură tragere cu coasa sau care se ia o dată cu furca. 2) Strat suprapus al unei materii înfoiate. 3) Suflare ușoară; adiere; boare. [G.-D. palei] /Orig. nec.

pal a. (poetic) palid: fața ta pală de o bolnavă beție EM. (= fr. pâle).

pală f. 1. furcă de fân; 2. cât se cosește dintr’odată cu pala: fânul cădea pale-pale; 3. fig. massă: pale de lumină, de nori. [Metaforă din pală, sabie].

pală f. sabie scurtă și lată cu două tăișuri: pala ridica și capetele sbura POP. [Turc. PALA].

pală f. toană; un arțag, o pală, de cam cert din gură PANN. [Tras din pălì, a lovi].

2) pálă f., pl. pale și pele (ung. pálla, a. î.). Fîn cît coseștĭ dintr’o singură lovitură cu coasa orĭ cît apucĭ cu furca, plavină. Lînă cîtă și cum ĭese din darac și din pĭeptenel (12 pele formează un caĭer). Pală de ceață, strat (pătură) de ceață. Pală de lumină, dungă de lumină. Pală de foc, limbă (fășie) de foc. – În Trans. rar și palhă, pl. e (ung. pálha).

1) pálă f., pl. e (turc. ngr. bg. sîrb. pála. V. paloș). Paloș scurt.

3) pálă f., pl. e (d. pălesc 1. V. pălăvatic). Munt. Fam. Toane, pandaliĭ. Om cu pale (sau și cu pală), om cu purtărĭ straniĭ și inconsecŭente.

pálhă, V. pală 2.

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

pală s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

pal adj. m., pl. pali; f. pală, pl. pale

pală s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

pal adj. m., pl. pali; f. sg. pală, pl. pale

pală (de fân, de vânt, de avion, strat, paloș, capriciu, piesă vestimentară) s. f., g.-d. art. palei; pl. pale

PAL adj. 1. v. estompat. 2. v. slab.

PAL adj. v. galben, îngălbenit, palid.

PALĂ s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, paloș, pătură, poftă, prosteală, sclifoseală, strat, toană.

PALĂ s. (TEHN.) paletă. (~ de rotor, de elice.)

PALĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fân.) 2. v. adiere.

PAL adj. 1. estompat, palid, pierdut, stins, șters, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 2. palid, slab, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.)

pal adj. v. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID.

PALĂ s. (TEHN.) paletă. (~ de rotor, de elice.)

pală s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. PALOȘ. PĂTURĂ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. STRAT. TOANĂ.

PALĂ s. 1. (reg.) palhă. (~ de iarbă, de fîn.) 2. adiere, boare, suflare, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vînt.)

Pal ≠ aprins, țipător, viu, violent

pal (pală), adj. – Palid. Fr. pîle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la față), din it. pallido. – Der. păli, vb. (a se face palid), din fr. pîlir (cf. mr. pălescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s. f., din it. pallidità; paloare, s. f., din fr. pîleur.

pală (-le), s. f. – Hanger, iatagan. – Mr. pală. Tc. pala (Șeineanu, II, 230; Lokotsch 1615), cf. ngr. πάλα, alb. palë, bg. pala. Nu e clară legătura dintre acest cuvînt și paloș, s. n. (spadă), care poate proveni din tc. paloș (după Meyer, Türk. St., I, 2. cuvîntul tc. provine din rom.), din mag. pallos (Gáldi, Dict., 95) sau din sb., cr., slov. paloš (Cihac, II, 241), cf. rus. palaš, pol. palasz, it. paloscio, v. fr. palache, germ. Pallasch (Schuchardt, ZRPh., XV, 95; REW 6157).

PALEI- „palee, pleavă”. ◊ L. palea „pai, frunze uscate” > fr. paléi-, engl. id. > rom. palei-. □ ~form (v. -form), adj., de forma paleei.

PALĂ organ al unei elice, de forma unei aripi, încastrat sau articulat la unul din capete în butucul elicei sau al rotorului și care are rolul de a transfera energia rotorului în mediul în care se rotește.

pală, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc., cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu, 1999). – Cf. alb. palë (DEX, MDA).

pală, pale, s.f. – Cantitate de fân, de paie etc. cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu 1999). – Cf. alb. palë.

PÁLĂ² (< fr.) s. f. 1. (TEHN.) Element activ al unei elice de avion, de navă etc. sau al unui rotor de mașină hidraulică, pneumatică sau eoliană, solidarizat sau articulat la un capăt cu butucul elicei sau al rotorului. 2. ((Ind. TEXT.) Semifabricat sub formă de bandă continuă de lână sau de fibre chimice, obținut după ce fibrele au fost pieptănate și înfășurate în cruce pe bobine.