3 intrări

20 de definiții

painjinít, -ă adj. Ostenit de somn orĭ de beție, vorbind de ochĭ.

PAINJENÍT, -Ă adj. v. păienjenit.

PĂIENJENÍT, -Ă, păienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu păienjeniș. 2. Fig. (Despre vedere, ochi) Lipsit de claritate; încețoșat, tulbure. [Pr.: pă-ien.Var.: (reg.) păinjenát, -ă, păinjinít, -ă, painjenít, -ă, adj.] – V. păienjeni.

PĂINJENÁT, -Ă adj. v. păienjenit.

PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.

PAINJENÍT, -Ă adj. v. păienjenit.

PĂIENJENÍT, -Ă, păienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu păienjeniș. 2. Fig. (Despre vedere, ochi) Lipsit de claritate; încețoșat, tulbure. [Pr.: pă-ien.Var.: (reg.) păinjenát, -ă, păinjinít, -ă, painjenít, -ă, adj.] – V. păienjeni.

PĂINJENÁT, -Ă adj. v. păienjenit.

PĂINJINÍ vb. IV v. păienjeni.

PĂINJINÍT, -Ă adj. v. păienjenit.

ÎMPĂIENJENÍ, împăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi, vedere; și în forma împăinjeni) A nu mai vedea clar, a vedea ca prin sită, ca prin ceață. Ochii lui Cimpoieșu se împăienjeneau în niște nouri calzi. CAMILAR, N. I 224. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. Ochii i se-mpăinjeniseră. VLAHUȚĂ, O. A. 139. ♦ A se tulbura, a se congestiona, a se injecta. – Variante: împăienjiní (CARAGIALE, O. I 289), împăiejení (ODOBESCU, S. II 431), împăinjení (VLAHUȚĂ, O. A. 139) vb. IV, împăiejená (TEODORESCU, P. P. 584) vb. I, painginí (ALECSANDRI, P. P. 74), painjení (EMINESCU, N. 42), păinjení (EMINESCU, O. I 98), păinjiní (BART, E. 253, BUJOR, S. 88), păinginí (HODOȘ, P. P. 133) vb. IV.

ÎMPĂIENJENÍT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. Bolțile umede și împăienjenite ale vechilor noastre monăstiri. ODOBESCU, S. II 236. 2. Fig. (Despre ochi) Tulbure; congestionat, injectat. Ciocneau, și-i vedeai cu ochi împăienjeniți, cum golește fiecare paharul. PAS, Z. I 312. – Variante: împainjinít, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. III 33), împăinjenít, -ă (V. ROM. martie 1954, 105), păinjenát, -ă (MACEDONSKI, O. III 50), painjenít, -ă (HOGAȘ, M. N. 42), păinjenít, -ă (CREANGĂ, A. 54, EMINESCU, N. 36) adj.

PAINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJENÁT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJENÍT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂIENJENÍT adj. împăienjenit, încețoșat, înnegurat, tulbure. (Ochii îi erau ~ți; privire ~.)

păinjinì v. Mold. 1. a acoperi cu păiajeni: păreți păinjiniți; 2. fig. a se acoperi cu o ceață: o negură ochii 'mi păinjini NEGR.

painjinésc v. tr. (d. paĭnjin). Acoper [!] cu ceață, cu painjiniș (fig. despre ochiĭ celor bolnavĭ, somnoroșĭ orĭ bețĭ). – Și împainjinesc. În Munt. vest împăĭejenesc, în est împăĭenjenesc. În Cod. Vor. paijănesc (intr.): ochiĭ săĭ paijăniră. V. pupăzez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PĂIENJENÍT adj. împăienjenit, încețoșat, înnegurat, tulbure. (Ochii îi erau ~; privire ~.)

Intrare: painjinit
painjinit
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: păienjenit
păienjenit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular păienjenit păienjenitul păienjeni păienjenita
plural păienjeniți păienjeniții păienjenite păienjenitele
genitiv-dativ singular păienjenit păienjenitului păienjenite păienjenitei
plural păienjeniți păienjeniților păienjenite păienjenitelor
vocativ singular
plural
painjenit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular painjenit painjenitul painjeni painjenita
plural painjeniți painjeniții painjenite painjenitele
genitiv-dativ singular painjenit painjenitului painjenite painjenitei
plural painjeniți painjeniților painjenite painjenitelor
vocativ singular
plural
păinjenat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular păinjenat păinjenatul păinjena păinjenata
plural păinjenați păinjenații păinjenate păinjenatele
genitiv-dativ singular păinjenat păinjenatului păinjenate păinjenatei
plural păinjenați păinjenaților păinjenate păinjenatelor
vocativ singular
plural
păinjinit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular păinjinit păinjinitul păinjini păinjinita
plural păinjiniți păinjiniții păinjinite păinjinitele
genitiv-dativ singular păinjinit păinjinitului păinjinite păinjinitei
plural păinjiniți păinjiniților păinjinite păinjinitelor
vocativ singular
plural
Intrare: păinjini
păinjini
verb (V401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) păinjini păinjinire păinjinit păinjinind singular plural
păinjinește păinjiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) păinjinesc (să) păinjinesc păinjineam păinjinii păinjinisem
a II-a (tu) păinjinești (să) păinjinești păinjineai păinjiniși păinjiniseși
a III-a (el, ea) păinjinește (să) păinjinească păinjinea păinjini păinjinise
plural I (noi) păinjinim (să) păinjinim păinjineam păinjinirăm păinjiniserăm, păinjinisem*
a II-a (voi) păinjiniți (să) păinjiniți păinjineați păinjinirăți păinjiniserăți, păinjiniseți*
a III-a (ei, ele) păinjinesc (să) păinjinească păinjineau păinjini păinjiniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)