2 intrări

2 definiții

părcăníre, părcăníri, s.f. (înv. și reg.) 1. întărire. 2. construire. 3. înrămare, încadrare.

părcăní, părcănésc, vb. IV (reg.) 1. (înv.; despre un loc, un teritoriu, un obiectiv militar) a întări cu un parcan (fortificație). 2. a construi, a face. 3. (înv.) a înrăma, a încadra.

Intrare: părcănire
părcănire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular părcănire părcănirea
plural părcăniri părcănirile
genitiv-dativ singular părcăniri părcănirii
plural părcăniri părcănirilor
vocativ singular
plural
Intrare: părcăni
părcăni
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) părcăni părcănire părcănit părcănind singular plural
părcănește părcăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) părcănesc (să) părcănesc părcăneam părcănii părcănisem
a II-a (tu) părcănești (să) părcănești părcăneai părcăniși părcăniseși
a III-a (el, ea) părcănește (să) părcănească părcănea părcăni părcănise
plural I (noi) părcănim (să) părcănim părcăneam părcănirăm părcăniserăm, părcănisem*
a II-a (voi) părcăniți (să) părcăniți părcăneați părcănirăți părcăniserăți, părcăniseți*
a III-a (ei, ele) părcănesc (să) părcănească părcăneau părcăni părcăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)