2 intrări

Articole pe această temă:

30 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul florii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria); pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Acoperămînt pentru cap, format dintr-o calotă de pîslă (paie, pînză etc.) și din boruri. Cu pălăria trîntită pe-o ureche, trec fluierînd un cîntec. BENIUC, V. 60. Luîndu-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pămînt, cu gura-n sus. CREANGĂ, P. 238. Mîndră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gîturile fetelor. EMINESCU, N. 5. ◊ Expr. (Familiar) A lovi (sau a plesni) pe cineva în pălărie = a atinge pe cineva cu o vorbă înțepătoare. Dar știi că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică? Al dracului băiet! CREANGĂ, P. 150. 2. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unei ciuperci. ♦ Căpăcel de metal care îmbracă mașina unei lămpi cu petrol și prin care se scoate fitilul. O lampă cuprinde:.. mașina cu pălărie... fitilul și gazul. PAMFILE, I. C. 59. 3. (Geol.; în expr.) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcămînt metalifer.

PĂLĂRÍE ~i f. 1) Acoperământ pentru cap, format dintr-o calotă cu boruri. ~ de paie.A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componentă a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperământ (aflat pe un suport). ~a ciupercii.~a-șarpelui ciupercă foarte otrăvitoare, având partea superioară roșie cu pete albe; muscariță. ~ de fier porțiune oxidată, aflată la suprafața unui zăcământ de metal. [G.-D. pălăriei] /Orig. nec.

pălărie f. acoperământ de cap (pentru bărbat sau femeie). [Disimilat din *PĂRĂRIE, derivat din păr].

pălăríe și (Olt. Munt. Dobr.) părălíe f. (alb. pălĭaré și paralĭé, strachină de lemn, d. lat. *pariólum [cuv. celtic], it. pajuolo, căldare; sîrb. poralija, strachină. Cp. cu devlă, țeastă și coĭf). Acoperemînt de cap contra călduriĭ saŭ luminiĭ soareluĭ. (Pălăria are marginĭ de jur în prejur și e purtată maĭ ales de bărbațĭ, care, fiind tunșĭ, aŭ maĭ multă nevoĭe de ĭa. Dintre femeĭ, o poartă cele din clasa de sus și mijlocie, ĭar cele-lalte umblă cu capu gol saŭ îmbrobodite. În armata românească, o poartă numaĭ vînătoriĭ): îmĭ pun pălăria (în cap), îmĭ scot pălăria (din cap). Fam. M’a lovit în pălărie, mĭ-a turtit fesu, m’a ofensat, m’a insultat. V. căcĭulă, capelă, chipiŭ, șapcă, tichie, găvan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pălăríe s. f., art. pălăría, g.-d. art. pălăríei; pl. pălăríi, art. pălăríile

pălăríe s. f., art. pălăría, g.-d. art. pălăríei; pl. pălăríi, art. pălăríile

!pălăría-șárpelui (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. pălăríei-șárpelui

pălăría-șárpelui s. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂLĂRÍE s. 1. (Transilv. și Ban.) clop, (arg.) găină. (Și-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrișea, pliscariță, priboi, sovârf, dedânsele; pălăria-șarpelui (Amanita muscaria) = muscariță.

PĂLĂRIE s. 1. (Transilv. și Ban.) clop, (arg.) găină. 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrișea, pliscariță, priboi, sovîrf, de-dînsele.

PĂLĂRIA-ȘÁRPELUI s. v. burete-pestriț, burete-șerpesc.

pălăria-șarpelui s. v. BURETE-PESTRIȚ. BURETE-ȘERPESC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pălăríe (pălăríi), s. f. – Obiect de îmbrăcăminte cu boruri folosit pentru acoperirea capului. Probabil din it. cappelleria (P. Panaitescu, BL, XIII, 155). Celelalte explicații sînt nesatisfăcătoare: din rom. păr (Tiktin); din gr. φαλαρίον (Diculescu, Elemente, 470); din lat. pariolumit. paiuolo „ceaun” (Scriban). – Der. pălărier, s. m. (persoană care confecționează, repară sau vinde pălării); pălărierie, s. fr. (atelier de pălării). Din rom. provine bg. palarija (Capidan, Raporturile, 223; Bernard 34).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

pălărie de fier, (engl.= ironstone cap) acumulare locală de hidroxizi și oxizi de fier, care apare în procesul de alterație supergenă în zona zăcămintelor primare de sulfuri sau carbonați și oxizi de fier. Caracteristice pentru p.f. sunt min. primare relicte (galena, blenda, calcopirita, bornitul, tetraedritul, molibdenitul) și min. secundare care imprimă culoarea p.f.; asociația hematit, limonit, sulfați imprima culori de galben, brun, maro, roșu; asociația carbonați, sulfați, silicați dau culorile verde, albastru; oxizii și hidroxizii de mangan pot da culoarea neagră etc. V. și scoarța de alterare


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

PĂLĂRIE acoperiș, baligă, calibarcă, calibard, ciupercă, galibardă, galibardină, găină, plăcintă, varză.

a plesni (pe cineva) în pălărie expr. 1. a da (cuiva) o veste surprinzătoare și neplăcută. 2. a ironiza (pe cineva).

care pălăria? / pielea? / pușca mea? expr. care naiba?

când pălăria / pielea mea? expr. când naiba?

ce pălăria mea! expr. ce naiba!

cine pălăria / pielea / pușca mea? expr. cine naiba?

cui pălăria / pielea mea? expr. cui naiba?

cum pălăria / pielea mea? expr. cum naiba?

de unde chilu’ babei / pielea / pălăria mea? expr. de unde naiba?

jos pălăria! expr. (admirativ) bravo!

unde pălăria / pielea mea? expr. unde naiba?

Intrare: pălărie
pălărie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălărie
  • pălăria
plural
  • pălării
  • pălăriile
genitiv-dativ singular
  • pălării
  • pălăriei
plural
  • pălării
  • pălăriilor
vocativ singular
plural
Intrare: pălăria-șarpelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălăria-șarpelui
plural
genitiv-dativ singular
  • pălăriei-șarpelui
plural
vocativ singular
plural