PĂZI vb. 1. (Mold., ȚR) A frecventa. A: După cum avea obicină a păzi beseareca, mearsă într-una de dzile la o besearecă. VARLAAM. Acest Nicolai Alexandru-Vodă ... era cinsteș om ... și om dumnezeiesc, păzea tare biserica. N. COSTIN. B: Iară carii păzescu curvele nu numai în ceaea lume să muncesc de veaci, ce și aici cu rea răutate au perit. MĂRGĂRITARE 1691. 2. (Mold.) A se grăbi; a se strădui. Păzi de se pogorî și-l primi cu bucurie. VARLAAM. Le-au găsit, le-au arătat domnului acelui loc și s-au păzit (se – au grăbit – MUNT.) de-au ocrămit. PRAV.; cf. DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; AXINTE URICARIUL. 3. (Ban.) A găti. Pĕzesk. Cibos coquo. AC, 360.Etimologie: sl. paziti. Vezi și păzitor, păzitură. Cf. s p r i n t e n i, s t e j i; n ă s l i, poară (a p u n e ~ ).