PÎNTECE, (rar) pîntece, s. n. I. 1. Partea de sub piept a corpului (la om și la animale), în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; burtă, abdomen. Bietul grec cobori din firidă și, ținîndu-se cu mîinile de pîntece, se tot ruga. GALACTION, O. I 84. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă. DELAVRANCEA, V. V. 117. Iată, vezi, pîntecele meu e doldora, ba am dat și de pomană, căci n-am mai putut mînca. ȘEZ. III 130. ◊ Expr. A-i face (cuiva) pîntecele cobză (sau coastele pîntece) = a bate (pe cineva) foarte tare. Ia să-i faci chica topor, spinarea dobă și pîntecele cobză, zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e de chip s-o scoți la capăt cu buclucașul acesta. CREANGĂ, O. A. 253. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. 2. (Cu sens restrictiv) Stomac. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, O. A. 255. Apoi la hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămină încheiată; și numai să fi avut pîntece unde să pui coliva și bucatele, atît de multe erau. id. ib. 38. ◊ Loc. adv. Cu pîntecele lipit de coaste = flămînd tare, înfometat. Petrecuse el iarna cum petrecuse, cu puțini tăciuni în vatră și cu pîntecele cam lipit de coaste. GANE, N. III 182. ◊ Expr. Ai să faci broaște în pîntece, se spune în glumă celui care bea multă apă. A se închina pîntecelui = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mîncare. 3. Organul femeii în care se dezvoltă fetusul; uter. Dar grația celui ce mă deosebise din pîntecele mamei mele. voia într-altfel. GALACTION, O. I 56. Nu vezi pe cine am la genuchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, A. 52. Fig. Din pîntecele urii născu amoru-mi viu! MACEDONSKI, O. II 115. ◊ Expr. A lua (a avea sau a purta) în pîntece = a rămîne (sau a fi) însărcinată. Pasămite luase în pîntece. ISPIRESCU, L. 120. ◊ (Familiar) A trăi (a fi, a se simți) ca în pîntecele maicii sale = a trăi bine și în belșug, a se simți foarte bine și în siguranță. A fi cu pîntecele la gură = a fi însărcinată, a avea o sarcină înaintată. II. Fig. 1. Partea dinăuntru a unui lucru; interior, adîncime. Scobi în pîntecele acelui munte o mulțime de cămări și cămăruțe încît se rătăcea printr-însele, d-ar fi fost nu știu cine. ISPIRESCU, U. 116. (Și în forma pîntec) Simțea în nări aburii de borș acru țișniți din pîntecul bucătăriilor. CAMILAR, N. II 139. 2. Partea bombată, ieșită în afară a unor obiecte (vase, vehicule etc.). Pîntecele garafei. ▭ Șlepul era cufundat pe sfert în apă. Și cum stăteau ei culcați pe paie, în fund, auzeau deasupra capetelor lor cum se strecoară fața apei șușotind și gîlgîind pe lîngă pîntecele de metal. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: pîntec (DUMITRIU, N. 137, MACEDONSKI, O. I 70) s. n.