pînă prep. cu ac. (lat. paene ad, aproape). Arată un termin peste care nu se trece, nu maĭ departe: pîn’aci, pîn’acolo, pîn’la mine, pîn’la Nistru, pîn’la moarte, pînă dincolo de Nistru, pînă’n grădină, pînă’n Italia. Pînă cînd, cît timp (interogativ): Pînă cînd veĭ abuza de răbdarea noastră? Pînă cînd veĭ sta acolo? Pînă cînd saŭ pînă ce saŭ pînă, atît timp cît, pînă în momentu în care: pînă cînd voĭ avea gust, pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ pînă) mă voĭ sătura; stăĭ aicĭ pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) mă voĭ întoarce; pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) să mă întorc, apa a și fert; pînă cînd (pînă ce, pînă să) venim noĭ, apa și ferbe. Pînă și, chear și (ca sp. hasta): pînă și (saŭ pînă chear și) fearele se îmblînzeaŭ ascultîndu-l pe Orfeŭ cîntînd. Pînă una alta, pînă cînd voĭ lucra una saŭ alta, pînă maĭ încolo. Prov. Bate feru pînă (saŭ cît) e cald, profită de ocaziune cînd e favorabilă; pînă ce nu facĭ foc, fum nu ĭese, dacă n’ar fi fost nimica, nu s’ar vorbi. (Acest proverb e de multe orĭ fals!). – În nord pănă.