pămătuf sn [At: C. STAMATI, ap. CADE / V: mătuf, pămatuc, ~uc, ~tug, ~tuh, ~tuș, ~tuv, ~tuz, pământuș, pănă~, pănătuv, plămătufc, pomătoc, pom~, pomătug, pomotuf, pomotuș, pum~ / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: slv *помєтоухъ cf slv помєсти „a mătura”] 1 Ghemotoc de cârpe, câlți etc. legat la capătul unui băț sau mănunchi de paie, de pănușe, de pene etc., având diverse utilizări Vz feleștioc, mătăuz. 2 Smoc sau moț de păr. 3 (Spc) Obiect format din fire de păr prinse într-un mâner, cu care se săpunește fața la bărbierit Si: poanson, (reg) pomoci. 4 (Spc; reg) Bidinea. 5 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă Si: sfeștoc, (reg) mătăuz. 6 Floare a unor plante ca trestia, papura etc. 7 (Trs) Fire mici care rămân după ce se smulge cânepa.