PĂMÎNTEAN, -Ă, pămînteni, -e, adj. 1. (Mai ales în basme) Care trăiește sau locuiește pe pămînt. Pe acele locuri nu se auzea să calce picior de om pămîntean. SBIERA, P. 132. Da ce vînt te-a adus și cum ai putut răzbate prin aceste locuri... Că pasăre măiastră nu vine pe aici, necum om pămîntean. CREANGĂ, O. A. 171. Pîndea umbra mlădioasă unei fete pămîntene, EMINESCU, O. IV 120. ◊ (Substantivat) Sînziana cu hoțul ei și cu alți doi pămînteni... umblă acum rătăciți pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 456. 2. Născut în țară, originar din țară, de baștină; băștinaș, indigen, autohton. Adă-ți aminte că ești pămîntean... Cruță pre biată țară. NEGRUZZI, S. I 140. Făcură complot împreună cu domnul să omoare pe toți boierii pămînteni. BĂLCESCU, O. I 70. (Substantivat) Așa au fost învățați pămîntenii noștri să nu se puie de price. SADOVEANU, P. M. 180. Pămîntenii vor simți de îndată foloasele produse prin dezvoltarea industriei interioare. ODOBESCU, S. II 111. În mai multe rînduri se măcelăriră o mulțime de pămînteni. BĂLCESCU, O. I 70.