PĂLMUI, pălmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (pe cineva) cu palmele peste obraz, a da (cuiva) palme. Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Metaforic) E lung cel șir de osîndiți! Pe vînăta lor față Necontenit sînt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață. ALECSANDRI, P. III 269. ◊ Fig. El vorbea liniștit. Noi ascultam smeriți cu ochii în jos și cuvintele lui ne pălmuiau. VLAHUȚĂ, O. A. II 270.