PÎLNIE, pîlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, terminat în partea de jos printr-un tub și care se folosește la turnarea lichidelor în vase cu gura strîmtă. Din umezeală și ceață, se înfiripă întîi o umbră mare cu ochii roșii, apoi trupul scund și hornul înalt în chip de pîlnie al locomotivei de manevră. DUMITRIU, N. 70. Iaca mai încoace un butoiaș de vin de Drăgășani... pune pilnia mare și toarnă cu vedrița, ca să bem. ODOBESCU, S. I 84. ◊ Expr. A-și face palmele pîlnie (la gură sau la ureche) = a-și așeza mîinile în dreptul urechilor sau al gurii în forma unei pîlnii, pentru a auzi sau a putea fi auzit mai bine. Nume dat unor obiecte în formă de pîlnie (1), care amplifică sunetele. Pîlnie acustică. ▭ Pîlnia telefonului = receptor telefonic. În toate pîlniile telefoanelor glasurile zbierau răgușit. C. PETRESCU, C. V. 342. (Eliptic) Răspunsul a venit atît de repede și irevocabil, încît s-ar fi spus că omul pîndea de mult, cu pîlnia de ebonită în ureche, așteptînd. C. PETRESCU, C. V. 263. 3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai larg în partea de sus decît în cea de jos, amenajat pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. Pîlnie de alimentare cu cărbune a unui focar. 4. Depresiune de teren, în formă conică, în terenuri solubile. V. dolină. ♦ Groapă în pămînt făcută de un obuz sau de o bombă. Aici, domnule căpitan... îi răspunse un glas dintr-o pîlnie adîncă de obuz. CAMILAR N. I 52. Au umblat pînă ce-au dat în pîlnia unei gropi de obuz. SADOVEANU, M. C. 91. 5. Locul în care se adună buștenii, înainte de a fi coborîți pe jilip.