otac sn [At: URECHE, L. 144 / V: (îrg) ho~, otoc / Pl: ~ace și ~uri / E: tc otak] 1 (Înv) Cort militar. 2 (Pex) Tabără militară. 3 (Înv; îe) A face ~ (D. o unitate militară) A-și așeza corturile. 4 (Înv) Ceată. 5 (Reg) Colibă care servește ca adăpost provizoriu ciobanilor sau muncitorilor agricoli. 6 (Reg) Loc de refugiu Si: adăpost. 7 (Reg) Loc împrejmuit în care stau închise noaptea oile și vitele scoase la pășunat. 8 (Reg) Loc în care se dejugă vitele în timpul aratului. 9 (Reg) Baracă pe roți, în care se țin și se transportă uneltele agricole. 10 (Reg) Gospodărie în mijlocul unei moșii, la marginea unui drum sau a unei păduri.

OTAC, otacuri, s. n. (Regional) Colibă servind de adăpost provizoriu, în timpul lucrului, pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli. Otacul pescarilor de la Lipșa s-a alinat și noaptea s-a boltit înaltă pînă la stele. SADOVEANU, N. P. 209. Pe vremea aratului, se fac la plugari mămăligi, la otac, mari, în căldări. ȘEZ. V 6. ♦ Loc de adăpost. La cîrciuma Radului, La otacul Standului, Șăd băieții Brațului. PĂSCULESCU, L. P. 239. – Pl. și: otace.

OTAC ~ce n. reg. 1) Loc împrejmuit (în afara unei localități) unde se închid pentru noapte oile sau vitele. 2) Adăpost provizoriu pentru oameni (ciobani, pescari, muncitori agricoli etc.). /<turc. otak

OTAC s. n. (Mold., ȚR) Cort. A: Au umblat pe la otace cu făclii de vînt. CLM, 31^v. S-au dus la otacul lor. NECULCE. Iar veziriul au rămas ia otac. IM 1754, 141^v. Și sosi Alexandru la otacul lui Darie. A 1777, 20^r; cf. CLM, 31^r; M. COSTIN; IM 1754, 145^r. B: Mers-au la sultanul, unde era la otacul lui de au dai mulțemit[ă]. R. GRECEANU. Etimologie: tc. otak. Cf. saivan, șator.

otac n. loc pe câmp pentru șederea ciobanilor și adăpostirea vitelor. [Vechiu-rom. otac, cort împodobit = turc. OTAK, cort împărătesc: termen tehnic militar limitat, în limba modernă, la sfera pastorală].

otác n., pl. e (turc. otak, d. ar. otagh, cort mare și împodobit). Vechĭ. Cort de comandant. Azĭ. Sud. Adăpost provizoriŭ de plugarĭ saŭ de cĭobanĭ la cîmp (odaĭe) orĭ de pescarĭ. Culcuș: otacu hoților. Btș. Baracă pe roate. – Și hotac (Munt. vest). V. saĭvan.

hotac sn vz otac

otoc sn vz otac

hotác, V. otac.

otac (reg.) s. n., pl. otace

otac (reg.) s. n., pl. otace

otac s. n., pl. otace

otac (otacuri), s. n. – 1. Tabără, cazarmă, cantonament. – 2. Refugiu. – 3. Stînă. Tc. otak < arab. otagh (Loebel 71; Șeineanu, II, 278; Lokotsch 1592). Sec. XVII.