otincire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: otinci¹] (Rar) Obosire.

otânci¹ v vz otinci

otinci¹ [At: POLIZU / V: (reg) ~tân~^[1] / Pzi: ~ncesc / E: otinc] (Reg) 1 vt A înnădi firele rupte la războiul de țesut. 2 vt A lega strâns cu otincul (9) Si: (reg) a cetlui. 3 vt A forța ceva cu ajutorul unei pârghii Si: a urni. 4 vt (Pex) A lovi. 5 vt (Pex) A sparge. 6 vt A împovăra suplimentar boul care trage cel mai bine la jug. 7-8 vtr A da sarcini suplimentare unei persoane dintre mai multe, care lucrează suplimentar. 9-10 vtr A (se) obosi. 11 vr (D. boi; îf otânci) A se opinti în jug. corectat(ă)

otincì v. Tr. a (se) obosi. [V. otânjì].

otincésc, V. otîncesc.

otîncésc (Munt.) și otincésc (Olt.) v. tr. (vsl. otĭnĭčati, a se extenua, tĭnĭčatĭ, a atenua, tĭnĭčiti, a micșora, tĭnĭkŭ, supțire, mic. V. otînc, stîncesc). Ușurez dînd tînjala maĭ în colo de jumătatea juguluĭ, spre bou cel maĭ slab: a otînci un boŭ. Daŭ la o parte lovind orĭ împingînd: a otînci un bolovan, drevele uneĭ ferestre. Otînjesc. V. refl. Muncesc din greŭ: toată dimineața se otîncise (CL. 1910, 5, 315). V. otînjesc.

otînjésc v. tr. (var. din otîncesc supt infl. luĭ tînjesc). Mold. Trans. Olt. Iron. Lovesc răŭ cu ceva peste șale saŭ aĭurea: la otînjit c’un cĭomag. – În Munt. otîncesc, în Mold. nord. și tăunjesc și tăuzesc (cp. cu tăujer).

otânci, otâncesc, vb. IV (pop.) a ușura, a da la o parte.

otinci, otincesc, vb. IV (reg.) 1. a lega firele rupte de natra războiului. 2. a lega strâns cu otincul. 3. a urni cu o pârghie. 4. a pune o greutate mai mare pe cel mai puternic.