otânci¹ v vz otinci

otânci² v vz otânji

otânji vt [At: CREANGĂ, A. 107 / V: (reg) otingi, ~nci / Pzi: ~jesc / E: nct] (Reg) A lovi tare pe cineva cu o nuia, cu o bâtă etc. Si: a bate, a (pfm) cotonogi.

otinci¹ [At: POLIZU / V: (reg) ~tân~^[1] / Pzi: ~ncesc / E: otinc] (Reg) 1 vt A înnădi firele rupte la războiul de țesut. 2 vt A lega strâns cu otincul (9) Si: (reg) a cetlui. 3 vt A forța ceva cu ajutorul unei pârghii Si: a urni. 4 vt (Pex) A lovi. 5 vt (Pex) A sparge. 6 vt A împovăra suplimentar boul care trage cel mai bine la jug. 7-8 vtr A da sarcini suplimentare unei persoane dintre mai multe, care lucrează suplimentar. 9-10 vtr A (se) obosi. 11 vr (D. boi; îf otânci) A se opinti în jug. corectat(ă)

otingi v vz otânji

OTÎNJI, otînjesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A lovi tare; a bate. V. cotonogi. N-apucă să isprăvească vorba, căci plutașul cel tînăr se apropie, ridicînd bîta să-l otînjească. DUNĂREANU, CH. 136. Încă te obrăznicești? Acuș te-oi otînji cu ceva, de nu te-i putea hrăni în toată viața. CREANGĂ, A. 107.

A OTÂNJI ~esc tranz. pop. A lovi tare (cu un băț, cu o despicătură etc.). /Orig. nec.

otânjì v. Mold. a ologi în bătaie: acuș te oiu otânji cu ceva CR. [Cf. otinci, a se obosi = slav. OTĬNĬČATI, a se extenua].

otincì v. Tr. a (se) obosi. [V. otânjì].

cotrocésc v. tr. (d. cotroc. Cp. cu scotocesc și cotropesc). Vest. Acoper, învălesc. Scotocesc: Cu cine aĭ lăsat casa? – Goală, cu ușile deschise. Barem să nu le spargă de vor s’o cotropească (Vl., VR. 1924, 9, 287). – Și -oșesc scotocesc (Vc.); cotîrcesc, învălesc (Gorj), otînjesc (Arg.).

otincésc, V. otîncesc.

otîncésc (Munt.) și otincésc (Olt.) v. tr. (vsl. otĭnĭčati, a se extenua, tĭnĭčatĭ, a atenua, tĭnĭčiti, a micșora, tĭnĭkŭ, supțire, mic. V. otînc, stîncesc). Ușurez dînd tînjala maĭ în colo de jumătatea juguluĭ, spre bou cel maĭ slab: a otînci un boŭ. Daŭ la o parte lovind orĭ împingînd: a otînci un bolovan, drevele uneĭ ferestre. Otînjesc. V. refl. Muncesc din greŭ: toată dimineața se otîncise (CL. 1910, 5, 315). V. otînjesc.

otînjésc v. tr. (var. din otîncesc supt infl. luĭ tînjesc). Mold. Trans. Olt. Iron. Lovesc răŭ cu ceva peste șale saŭ aĭurea: la otînjit c’un cĭomag. – În Munt. otîncesc, în Mold. nord. și tăunjesc și tăuzesc (cp. cu tăujer).

tăunjésc și tăuzésc v. tr. V. otînjesc.

otânji (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjesc, 3 sg. otânjește, imperf. 1 otânjeam; conj. prez. 1 sg. să otânjesc, 3 să otânjească

otânji (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjesc, imperf. 3 sg. otânjea; conj. prez. 3 să otânjească

otânji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. otânjesc, imperf. 3 sg. otânjea; conj. prez. 3 sg. și pl. otânjească

otânji, otânjesc v. t. (reg.) a bate, a desfigura în bătaie

OTÂNJI vb. v. snopi, stâlci.

otînji vb. v. SNOPI. STÎLCI.

otânci, otâncesc, vb. IV (pop.) a ușura, a da la o parte.

otinci, otincesc, vb. IV (reg.) 1. a lega firele rupte de natra războiului. 2. a lega strâns cu otincul. 3. a urni cu o pârghie. 4. a pune o greutate mai mare pe cel mai puternic.

otincí, otincesc, v.t. (reg.) A lega (cu otincul) firul rupt, la războiul de țesut: „Otincăm siru…” (ALRRM, 1997; h. 904). – Din vsl. otiničati (Scriban); din otinc (MDA).