12 definiții pentru ostracism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme.

OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme.

ostracism sn [At: MOLNAR, I. XXIII, 8 / V: (înv) ~ațism / S și: ~izm / E: fr ostracisme] 1 Instanță extraordinară în cadrul căreia cetățenii vechii Atene votau exilarea temporară a persoanelor considerate primejdioase pentru libertatea și securitatea publică. 2 Exilare. 3 Persecuție. 4 (Fig) Blamare.

OSTRACÍSM s. n. Ostracizare. Scriitorii clasici ruși eliberează definitiv pe omul din popor de... ostracism. SADOVEANU, E. 193. Ostracismul acesta nu trebuia pus, cugeta el, decît pe seama faptului că n-avea «carieră». M. I. CARAGIALE, C. 99. Îmi place însă a crede că [articolul oferit Convorbirilor] nu va fi expus la ostracism. ALECSANDRI, S. 46.

OSTRACÍSM s.n. (În Grecia antică) Alungare, îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică; ostracizare. ♦ (Fig.) Proscriere; exilare, excludere. [< fr. ostracisme, cf. gr. ostrakon – cochilie].

OSTRACÍSM s. n. 1. (în Grecia antică) îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr. ostracisme)

OSTRACÍSM n. 1) (în Grecia antică) Judecată a poporului, prin care un cetățean, considerat ca fiind periculos pentru stat, era exilat pentru zece ani. 2) Decizie de excludere sau de îndepărtare de la putere a unei persoane sau a unei grupări politice. /<fr. ostracisme

ostracism n. 1. judecata prin care Atenienii exilau pentru zece ani pe cetățeni, al căror renume și popularitate puteau deveni un pericol pentru libertate (voturile se scriau pe o scoică, sau ostrakon, de unde și numele); 2. fig. lege, sentiment de excluziune.

*ostracízm n. (vgr. ostrakismós, d. óstrakon, țest, troacă, coajă, scoĭcă, [după obiceĭu de a vota scriind pe o scoĭcă]. V. ostrac). La vechiĭ Grecĭ, judecată pin care poporu, pin vot universal, exila pe zece anĭ un cetățean care părea periculos libertățiĭ publice. Fig. Excludere, proscripțiune. – Obiceĭu ostracizmuluĭ exista maĭ ales la Atena și a fost stabilit după căderea luĭ Pisistrate și a celor doĭ fiĭ aĭ luĭ. Așa aŭ fost exilațĭ succesiv Miltiade, Temistocle, Aristide, Cimone. Această pedeapsă nu era infamantă și nu atrăgea confiscarea averiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: ostracism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostracism
  • ostracismul
  • ostracismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ostracism
  • ostracismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ostracism

  • 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • exemple
    • Scriitorii clasici ruși eliberează definitiv pe omul din popor de... ostracism. SADOVEANU, E. 193.
      surse: DLRLC
    • Ostracismul acesta nu trebuia pus, cugeta el, decît pe seama faptului că n-avea «carieră». M. I. CARAGIALE, C. 99.
      surse: DLRLC
    • Îmi place însă a crede că [articolul oferit Convorbirilor] nu va fi expus la ostracism. ALECSANDRI, S. 46.
      surse: DLRLC

etimologie: