3 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu.

osmanliu, ~ie smf, a vz osmanlâu

OSMANLẤU, -ẤIE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. [Var.: osmanlíu, -íe adj., s. m. și f.] – Din tc. osmanlı.

osmanlâu, ~ie [At: VĂCĂRESCUL, IST. 250 / V: ~liu, ~ie smf ~al~ sm / Pl: ~ii / E: tc osmanli] (Înv) 1 smf Turc. 2 a Turcesc.

OSMANLẤU, -IE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din tc. osmanlı.

OSMANLÎ́U, osmanlîi, s. m. (Învechit și arhaizant) Turc. După rînduiala călăreților osmanlîi... slujitorii domniilor-sale Mihu și Ciornohut nu umblau buluc. SADOVEANU, F. J. 705. – Variantă: osmanlíu s. m.

OSMANLÂ/U2 ~i m. înv. v. OSMAN II. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli

OSMANLÂU1 ~ie (~i) m. înv. v. OSMAN I. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli

Osmanlii m. pl. numele național al Turcilor (după Sultanul Osman I): ședea cu picioarele încrucișate ca Osmanlii AL.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi

osmanlâu/osmanlíu s. m., adj. m., art. osmanlâul/osmanlíul, f. osmanlâie/osmanlíe, g.-d. art. osmanlâiei/osmanlíei; pl. m. și f. osmanlâi/ osmanlíi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

osmanlíu (-ii), adj. – Otoman. Tc. osmanli. Sec. XIX.

Intrare: osmanliu
osmanliu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: osmanlâu (adj.)
osmanlâu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A108)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osmanlâu
  • osmanlâul
  • osmanlâu‑
  • osmanlâe
  • osmanlâa
plural
  • osmanlâi
  • osmanlâii
  • osmanlâi
  • osmanlâile
genitiv-dativ singular
  • osmanlâu
  • osmanlâului
  • osmanlâi
  • osmanlâei
plural
  • osmanlâi
  • osmanlâilor
  • osmanlâi
  • osmanlâilor
vocativ singular
plural
osmanliu1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A108)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osmanliu
  • osmanliul
  • osmanliu‑
  • osmanlie
  • osmanlia
plural
  • osmanlii
  • osmanliii
  • osmanlii
  • osmanliile
genitiv-dativ singular
  • osmanliu
  • osmanliului
  • osmanlii
  • osmanliei
plural
  • osmanlii
  • osmanliilor
  • osmanlii
  • osmanliilor
vocativ singular
plural
Intrare: osmanlâu (s.m.)
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osmanlâu
  • osmanlâul
  • osmanlâu‑
plural
  • osmanlâi
  • osmanlâii
genitiv-dativ singular
  • osmanlâu
  • osmanlâului
plural
  • osmanlâi
  • osmanlâilor
vocativ singular
  • osmanlâule
plural
  • osmanlâilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osmanliu
  • osmanliul
  • osmanliu‑
plural
  • osmanlii
  • osmanliii
genitiv-dativ singular
  • osmanliu
  • osmanliului
plural
  • osmanlii
  • osmanliilor
vocativ singular
  • osmanliule
plural
  • osmanliilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

osmanlâu (adj.) osmanliu

etimologie:

osmanlâu, -âie (persoană) osmanlâie osmanliu osmanlie învechit

etimologie: