15 definiții pentru ortac

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORTAC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak.

ortac, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~aci / E: srb ortak] (Ban; Trs) 1 smf Tovarăș de drum, de muncă, de armată etc. 2 smf (Pex) Prieten. 3 smf (Reg) Concubin. 4 (Reg) smf Bărbat. 5 sm (Reg; îla) Cu ~ În număr pereche. 6 sm (Reg) Asociat. 7 sm (Olt) Ucenic.

ORTAC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.

ORTAC, ortaci, s. m. (Regional) Tovarăș (de drum, de muncă etc.), camarad; p. ext. prieten. Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. ◊ (Glumeț) Iubit, drăguț. Cîntă cucul, vai săracul, Ș-a pierdut mîndra ortacul. HODOȘ, P. P. 223.

ORTAC ~ci m. reg. Părtaș la o acțiune comună. /<sb. ortak

ORTAC s.m. (Trans. N) Tovarăș, asociat, părtaș. Unul dintru acei tîlhatri intră în cetate ca să cumpere bucate să ducă la ceilalț ortaci ai săi. PF, 89r. Etimologie: scr. ortak. Cf. sîmbraș.

ortac m. tovarăș (în Banat): să-și plângă pe ortacul lor COȘBUC. [Serb. ORTAK].

ortác m. (turc. [de unde și] sîrb. bg. ortak). Iron. Tovarăș, asociat. – În Ban. și Trans. (d. sîrb.) fără ironie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORTAC s. v. amic, asociat, camarad, părtaș, prieten, tovarăș.

ortac s. v. AMIC. ASOCIAT. CAMARAD. PĂRTAȘ. PRIETEN. TOVARĂȘ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ortac, ortaci, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). – Din scr. ortak (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

ortac, -i, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel 1962). – Din srb. ortak, cf. tc. ortak.

Intrare: ortac
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ortac
  • ortacul
  • ortacu‑
plural
  • ortaci
  • ortacii
genitiv-dativ singular
  • ortac
  • ortacului
plural
  • ortaci
  • ortacilor
vocativ singular
  • ortacule
  • ortace
plural
  • ortacilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ortac, ortacisubstantiv masculin

  • 1. regional Tovarăș (de drum, de muncă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cată moțul în desagă. Nu găsește. Iar ortacii Îs departe. BENIUC, V. 53. DLRLC
    • format_quote Porecla i-o dăduseră ortacii din sat. SADOVEANU, O. E. 105. DLRLC
    • format_quote Cînd a fost la-nmormîntat Toți morții parcă s-au sculat Să-și plîngă pe ortacul lor. COȘBUC, P. I 148. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.