9 definiții pentru organum


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORGÁNUM s. n. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic. – Din fr. organum.

ORGÁNUM s. n. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic. – Din fr. organum.

organum sni [At: DN3 / E: fr organum] Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic.

ORGÁNUM s.n. (Muz.) Cea mai veche formă a muzicii polifonice, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o anumită temă. V. diafonie. [< fr., lat. organum].

ORGÁNUM s. n. cea mai veche formă a muzicii polifonice, constând dintr-un contrapunct improvizat pe o anumită temă. (< fr., lat. organum)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

organum, formă polifonică* primitivă, desemnând începutul cântului pe mai multe voci (2). În primele încercări polif. ale sec. 9-10, o. consta din acompanierea tenorului (3) greg.* (vox principalis) cu o voce paralelă (vox organalis) plasată la o distanță intervalică de cvartă* sau cvintă* inferioară, urmărind notă contra notă mersul primei voci. Nu se știe dacă Hucbald (840-930) este cel care a inventat o., dar cert este că el a fost primul care i-a formulat legile după care îl cunoaștem și astăzi. Cele două voci ale o. plecau din unison*, se depărtau la distanță de cvartă sau cvintă, desfășurându-și apoi paralel la această distanță mersul melodic, pentru ca spre sfârșit să se unească din nou în unison. O dată cu o. apare și caracterul multivocal* în muzică, în speță cel dual, această formă fiind denumită și diafonie. Toate încercările de mai târziu pentru îmbogățirea și organizarea discursului muzical în cadrul polifoniei (discantus*, fauxbourdon* etc.) pornesc de la o., această formă de bază a cântului pe două voci.

organo pleno (plenum organum) (loc. lat., abl.) (it. il ripieno, organo pieno; engl. full organ; germ. volles Werk), termen ce desemnează, în muzica barocă*, o sumă selectivă de registre (II), principale și mixturi (1), precum și pe locțiitorii acestora (în poziții egale cu acelea pe care le înlocuiesc); registrele de aliquote (3) cu terțe*, septime* și none*, nu intră în componența clasicului o. cu tutti*-ul orgilor* (fr. grand jeu*) construite în sec. 19 (orgile de tip orch.), ce cuprinde totalitatea registrelor, imitând timbrurile* orch.

plenum organum v. organo pleno.

Intrare: organum
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • organum
  • organumul
  • organumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • organum
  • organumului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

organum

  • 1. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: