3 intrări

23 de definiții

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.

ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea. Așa îi voia și ea: cuminți, ordonați și cuviincioși. C. PETRESCU, C. V. 9. ♦ (Despre obiecte, încăperi etc.) (Pus) în ordine, rînduit. Rînduri ordonate.

ORDONÁT adj. 1. v. aranjat. 2. v. disciplinat.

ORDONÁT, -Ă adj. Dispus, așezat în ordine. ♦ Bine îngrijit, pus la punct. [< ordona].

ORDONÁT, -Ă I. adj. dispus, așezat în ordine. ◊ bine îngrijit, pus la punct. ♦ (mat.) mulțime ~ă = mulțime cu ordine bine determinată de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonată (cea verticală) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. (după fr. ordoné)

ORDONÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ORDONA. 2) (despre persoane) Care păstrează ordinea; căruia îi place ordinea. 3) Care este îngrijit în îmbrăcăminte; îmbrăcat cu grijă; curat. /v. a ordona

*ordonát, -ă adj. (fr. ordonné). Dichist, echilibru, rînduit, ĭubitor de ordine: elev ordonat. S. f. Geom. Linie dreaptă trasă dintr’un punct al uneĭ curbe perpendiculare pe axa eĭ. Adv. În mod ordonat: a trăi ordonat. V. dezordonat.

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171. Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune în ordine, a rîndui, a aranja, a grupa. – Variantă: (1, învechit) ordiná (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.

ordoná1 (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă

ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză

ordoná vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordón, 3 sg. și pl. ordónă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonéz, 3 sg. ordonéază; conj. prez. 3 sg. și pl. ordóne/ordonéze

ORDONÁ vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.

ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].

ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner

ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).

*ordón și -éz, a v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare.El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ORDONÁT adj. 1. aranjat, clasat, organizat, rînduit, sistematizat. (Material documentar ~.) 2. disciplinat, regulat. (Duce o viață ~.)

ORDONÁ vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescríe, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drége, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) înșirui, a (se) rîndui, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.)

Intrare: ordona (1 -don)
ordona (1 -don) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ordona ordonare ordonat ordonând singular plural
ordo ordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ordon (să) ordon ordonam ordonai ordonasem
a II-a (tu) ordoni (să) ordoni ordonai ordonași ordonaseși
a III-a (el, ea) ordo (să) ordone ordona ordonă ordonase
plural I (noi) ordonăm (să) ordonăm ordonam ordonarăm ordonaserăm, ordonasem*
a II-a (voi) ordonați (să) ordonați ordonați ordonarăți ordonaserăți, ordonaseți*
a III-a (ei, ele) ordo (să) ordone ordonau ordona ordonaseră
Intrare: ordona (1 -donez)
ordona (1 -donez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ordona ordonare ordonat ordonând singular plural
ordonea ordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ordonez (să) ordonez ordonam ordonai ordonasem
a II-a (tu) ordonezi (să) ordonezi ordonai ordonași ordonaseși
a III-a (el, ea) ordonea (să) ordoneze ordona ordonă ordonase
plural I (noi) ordonăm (să) ordonăm ordonam ordonarăm ordonaserăm, ordonasem*
a II-a (voi) ordonați (să) ordonați ordonați ordonarăți ordonaserăți, ordonaseți*
a III-a (ei, ele) ordonea (să) ordoneze ordonau ordona ordonaseră
Intrare: ordonat
ordonat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ordonat ordonatul ordona ordonata
plural ordonați ordonații ordonate ordonatele
genitiv-dativ singular ordonat ordonatului ordonate ordonatei
plural ordonați ordonaților ordonate ordonatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)