ORDALIE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordalie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ordalie sf [At: BARCIANU / A și: ordalie / Pl: ~ii / E: fr ordalie, lat ordalium] 1 Probă prin care în Evul Mediu se stabilea dreptatea sau vinovăția părților în litigiu, constând în încercări cu caracter de tortură sau duel între părți și care era considerată ca judecată divină. 2 (Pex) Judecată a lui Dumnezeu.

ORDALIE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordalie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.

ORDALIE, ordalii, s. f. (În antichitate și în evul mediu) Probă cu caracter de tortură la care era supus un împricinat spre a i se dovedi vinovăția sau nevinovăția în fața așa-zisei justiții divine. Vrăjitorii erau... descoperiți prin ceea ce se numește ordalii. ȘEZ. XIX 69.

ORDALIE s.f. Probă judiciară în evul mediu, constînd în supunerea la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecată].

ORDALIE s. f. probă judiciară în evul mediu constând în supunerea învinuitului la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.); „judecata lui Dumnezeu”. (< fr. ordalie, lat. ordalium)

ordalie f. probă judiciară întrebuințată în evul-mediu sub numele de judecată dumnezeiască.

*ordalíe f. (fr. ordalie, d. anglo-saxonu ordâl, judecată, ol. oordel, germ. urtel și urteil). Probă judiciară fără luptă, uzitată în evu mediŭ și considerată ca judecată a luĭ D-zeŭ.

ordalie (livr.) s. f., art. ordalia, g.-d. art. ordaliei; pl. ordalii, art. ordaliile (desp. -li-i-)

ordalie (livr.) s. f., art. ordalia, g.-d. art. ordaliei; pl. ordalii, art. ordaliile

ordalie s. f., art. ordalia, g.-d. art. ordaliei; pl. ordalii, art. ordaliile