ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis.

SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe; bănică (Phyteuma orbiculare). – Schin (= spin) + suf. -uță. corectat(ă)

orbicular, ~ă [At: KRETZULESCU, A. 183/18 / Pl: ~i, ~e / E: fr orbiculaire, lat orbicularis] 1 a Globular. 2 a Circular. 3 sm Mușchi de formă circulară care pune în mișcare pleoapele și buzele.

ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjură pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis.

SCHINÚȚĂ, schinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori albastre sau albe care crește în regiunile montane; bănică (Phyteuma orbiculare). – Schin (=spin) + suf. -uță.

ORBICULÁR, orbiculari, adj. m. (Despre mușchi) Care are o formă circulară și e plasat în jurul anumitor orificii, asupra cărora acționează. ◊ (Substantivat). Mușchi de formă circulară care pune în mișcare pleoapele și buzele. Orbicularii pleoapelor și ai buzelor. ANATOMIA 161.

ORBICULÁR, -Ă adj. Rotund, care descrie o circumferință, circular; orbiculat. ♦ s.m. Mușchi circular plasat în jurul pleoapelor și buzelor, acționând asupra lor. [Cf. fr. orbiculaire, lat. orbicularis].

ORBICULÁR, -Ă I. adj. globular, rotund; circular. II. adj., s. m. (mușchi circular) în jurul pleoapelor și buzelor. (< fr. orbiculaire, lat. orbicularis)

ORBICULÁR¹ ~ă (~i, ~e) Care este rotund; circular. /<fr. orbiculaire, lat. orbicularis

ORBICULÁR² ~i m. Mușchi sub formă de cerc. /<fr. orbiculaire, lat. orbicularis

*orbiculár, -ă adj. (lat. orbicularis). Circular, ca cercu: mușchĭ circular (la gură, la ochĭ).

orbicular adj. m., pl. orbiculari; f. orbiculară, pl. orbiculare

orbicular adj. m., pl. orbiculari; f. orbiculară, pl. orbiculare

orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. sg. orbiculáră, pl. orbiculáre

ORBICULÁR adj. v. circular, globular, rotund, sferic, sferiform.

orbicular adj. v. CIRCULAR. GLOBULAR. ROTUND. SFERIC. SFERIFORM.

Phyteuma orbiculare L. (syn. P. austriacum Beck.). Specie care înflorește vara. Flori de la violet-închis la albastru, rar albe, așezate pînă la 30 în capitule sferice, terminale. Bractee lat-ovate, cu margini, în general, întregi, nu mai lungi decît capitalele pe care le însoțesc. Frunze alungite, pînă la ovat-serate, glabre, cele superioare sesile, lanceolate, deseori cu marginea întreagă, cele inferioare cordiforme, lung-pețiolate. Plantă erbacee, perenă, cca 40 cm înălțime. Tulpină glabră, erectă, simplă.