2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț.

orbeț, ~eață [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 36 / V: (reg) ~ete, urbete sm / Pl: ~i, ~e / E: orb2 + -eț] 1-4 smf, a (Îvp) (Ființă) care nu vede (bine) Si: orb2 (1). 5-8 smf, a Cerșetor (orb). 9-10 smf, a (Pex) (Om) sărăntoc. 11 sm (Pfm; îe) A se bate ca ~ii A se bate cu furie. 12-13 smf, a (Persoană) fără căpătâi Si: secătură, ticălos. 14 sm (Șîc ~etele pământului) Specie de mamifer rozător, caracterizat prin ochii ascunși sub piele, prin lipsa pavilionului urechii și prin incisivii și ghearele mari, care duce o viață subterană Si: (reg) cățelul-pământului, grivan, porcuț, țâncul-pământului (Spalax microphtalmus). 15 sm (Reg) Cârtiță. 16[1] sm (Reg) Șarpe-orb. corectată

  1. În original, greșit numerotat: 12 LauraGellner

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.

ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, s. m. și f. Persoană oarbă; p. ext. cerșetor (orb). Pururea să fie ca orbeții, dus de mînă. DAVILA, V. V. 78. O-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe. MACEDONSKI, O. I 42. Se ceartă ca niște orbeți. SLAVICI, O. II 119. ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău. Se bătură ca orbeții vreo jumătate de ceas, sfîșiindu-și cămășile. REBREANU, I. 94. ◊ (Adjectival) Orb. Cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși, ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. – Variantă: orbéte (GALAN, B. I 168, PAS, Z. I 153) s. m.

ORBÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) m. și f. 1) Ființă care nu vede (bine sau deloc). ◊ A se bate ca ~eții a se bate tare, lovind unde se nimerește. 2) rar Cerșetor orb. /orb + suf. ~eț

orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe

orbéț adj. m., (persoană) s. m., pl. orbéți; f. sg. orbeáță, pl. orbéțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÉTE s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

ORBÉȚ adj., s. v. nevăzător, orb.

orbete s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se bate ca chiorii / ca orbeții expr. a se bate violent; a se încăiera.

orbeț, -eață, orbeți -te adj. (intl., peior.) prost, ageamiu; fraier.

Intrare: orbeață
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbeață
  • orbeața
plural
  • orbețe
  • orbețele
genitiv-dativ singular
  • orbețe
  • orbeței
plural
  • orbețe
  • orbețelor
vocativ singular
  • orbeață
  • orbeațo
plural
  • orbețelor
Intrare: orbeț (adj.)
orbeț1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbeț
  • orbețul
  • orbețu‑
  • orbeață
  • orbeața
plural
  • orbeți
  • orbeții
  • orbețe
  • orbețele
genitiv-dativ singular
  • orbeț
  • orbețului
  • orbețe
  • orbeței
plural
  • orbeți
  • orbeților
  • orbețe
  • orbețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orbeț, -eață orbeață orbete

  • 1. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nevăzător, -oare orb (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Pururea să fie ca orbeții, dus de mînă. DAVILA, V. V. 78.
      surse: DLRLC
    • Se ceartă ca niște orbeți. SLAVICI, O. II 119.
      surse: DLRLC
    • Cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși, ba chiar șerpii, gușterii și șopîrlele, toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Cerșetor (orb).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cerșetor, -oare attach_file un exemplu
      exemple
      • O-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe. MACEDONSKI, O. I 42.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Se bătură ca orbeții vreo jumătate de ceas, sfîșiindu-și cămășile. REBREANU, I. 94.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Orb + sufix -eț.
    surse: DEX '09