2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arbálț sn vz orbalț

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.

ORBÁLȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc

ORBÁLȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc

orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].

orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbálț1 (plantă) s. m., pl. orbálți

orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri

orbálț (erizipel) s. n., pl. orbálțuri

orbálț (bot.) s. m., pl. orbálți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÁLȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț.

ORBÁLȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.

orba s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC.

ORBA s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfîntului-Cristofor, iarba-tîlharului, iarbă-de-orbalț.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orbálț (orbálțuri), s. n.1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov.Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

orbálț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).

orbálț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Actaea spicata L. Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, în raceme dense, ovate, cu pedunculi lungi. Frunze penat-compuse, dințate, cu foliole alungit-eliptice sau ovate, vîrf ascuțit. Tufă înaltă pînă la 0,55 m, otrăvitoare. Tulpină păroasă în treimea superioară.

Intrare: orbalț (boală)
orbalț2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbalțul
  • orbalțu‑
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbalțului
plural
  • orbalțuri
  • orbalțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbanțul
  • orbanțu‑
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbanțului
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arba
  • arbalțul
  • arbalțu‑
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurile
genitiv-dativ singular
  • arba
  • arbalțului
plural
  • arbalțuri
  • arbalțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: orbalț (plantă)
orbalț1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbalțul
  • orbalțu‑
plural
  • orbalți
  • orbalții
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbalțului
plural
  • orbalți
  • orbalților
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orba
  • orbanțul
  • orbanțu‑
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurile
genitiv-dativ singular
  • orba
  • orbanțului
plural
  • orbanțuri
  • orbanțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

orbalț (boală) Actaea arbalț orbanț

etimologie:

orbalț (plantă) Actaea orbanț

etimologie: