4 definiții pentru onomatopoetic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch.

ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch.

onomatopoetic, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 311 / Pl: ~ici, ~ice / E: ger onomatopoetisch] (Îvr) 1-3 Onomatopeic (1-3). corectată


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice

Intrare: onomatopoetic
onomatopoetic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomatopoetic
  • onomatopoeticul
  • onomatopoeticu‑
  • onomatopoetică
  • onomatopoetica
plural
  • onomatopoetici
  • onomatopoeticii
  • onomatopoetice
  • onomatopoeticele
genitiv-dativ singular
  • onomatopoetic
  • onomatopoeticului
  • onomatopoetice
  • onomatopoeticei
plural
  • onomatopoetici
  • onomatopoeticilor
  • onomatopoetice
  • onomatopoeticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onomatopoetic

etimologie: