2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

onomastic, ~ă [At: HASDEU, I. C. I, 123 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr onomastique] 1 a Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. 2 a (Îs) Zi ~ă Zi în care cineva își serbează numele. 3 sf (Gmț; lpl) Ani. 4 sf Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii. 5 sf Totalitate a numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. Si: onomatologie.

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -e, adj. Privitor la nume de persoane. Calendar onomastic.Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. O onomastică e un eveniment. important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449. Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.

ONOMÁSTICĂ s. f. 1. Știința care se ocupă cu studiul numelor proprii. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă.

ONOMÁSTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].

ONOMÁSTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].

ONOMÁSTIC, -Ă I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

ONOMÁSTICĂ f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limbă. 2) Disciplină lingvistică care studiază numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique

onomastic a. 1. de nume personal: zi onomastică; 2. de nume proprii: vocabular onomastic.

*onomástic, -ă adj. (vgr. onomastikós, d. onomázo, numesc, ónoma, nume. V. omonim). Relativ la numele propriĭ; vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez): Româniĭ sărbează zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice

!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici

onomástic adj. m., pl. onomástici; f. sg. onomástică, pl. onomástice

onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii

onomastică, gen. onomasticii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ONOMÁSTICĂ s. ziua (art.). (Când își serbează ~?)

ONOMASTICĂ s. ziua (art.). (Cînd își serbează ~?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ONOMÁSTIC, -Ă adj. (< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume, onomasia – nume specific): în sintagma nume onomastic (v.).

ONOMÁSTICĂ s. f. (< adj. onomastic, -ă < fr. onomastique, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific”): 1. disciplină care studiază originea, formarea și evoluția numelor proprii dintr-o limbă. 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă istorică.

Intrare: onomastic
onomastic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomastic
  • onomasticul
  • onomasticu‑
  • onomastică
  • onomastica
plural
  • onomastici
  • onomasticii
  • onomastice
  • onomasticele
genitiv-dativ singular
  • onomastic
  • onomasticului
  • onomastice
  • onomasticei
plural
  • onomastici
  • onomasticilor
  • onomastice
  • onomasticelor
vocativ singular
plural
Intrare: onomastică
onomastică substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onomastică
  • onomastica
plural
  • onomastici
  • onomasticile
genitiv-dativ singular
  • onomastici
  • onomasticii
plural
  • onomastici
  • onomasticilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onomastic

  • 1. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Calendar onomastic.
      surse: DLRLC
    • 1.1. adesea substantivat feminin Zi onomastică = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • O onomastică e un eveniment important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449.
        surse: DLRLC
      • Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.
        surse: DLRLC

etimologie:

onomastică

  • 1. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: onomatologie

etimologie: