onanie¹ sf [At: ȘĂINEANU / V: (iuz) ~ne, n~^[1] / E: Onan] (Reg) 1 Om pipernicit și urât Si: pocitanie. 2-3 (Pop; îe) Ei, ~! Exclamație care exprimă (surpriză sau) nemulțumire. 4 (Pop; îe) A spune ~nanii A spune minciuni.

ONANIE, onanii, s. f. (Regional, urmat de obicei de determinarea «de om») Om slut, pocitanie, arătare. Măi! da al dracului onanie de om e și acesta, zise Harap-Alb. CREANGĂ, P. 242. Vine o onanie de om mititel ca de-o palmă, cu o barbă cît un cot. ȘEZ. 201.

onànie f. Mold. ființă slabă și urîtă, pocitură: a dracului onanie de om e și acesta CR. [Cf. rut. OMANA, vedenie amăgitoare].

onánie, V. nanie.

onane sf vz onanie¹

nánie și onánie f. (d. vgr. nánnos = nános, pitic cu art. masc. o). Mold. Est. Arătare, monstru: parcă ești altă nanie cu haĭna asta!

onanie² (pocitanie) (reg.) (desp. -ni-e) s. f., art. onania (desp. -ni-a), g.-d. art. onaniei; pl. onanii, art. onaniile (desp. -ni-i-)

onanie¹ (pocitanie) (reg.) (-ni-e) s. f., art. onania (-ni-a), g.-d. art. onaniei; pl. onanii, art. onaniile (-ni-i-)

onanie (pocitanie) s. f. (sil. -ni-e), art. onania (sil. -ni-a), g.-d. art. onaniei; pl. onanii, art. onaniile (sil. -ni-i-)

onanie (onanii), s. f. – Stîrpitură, avorton. – Var. nanie. Probabil din ngr. νάννος, „pitic”, cu aglutinarea art. o, cf. omidă (Philippide, Principii, 107; Scriban). Der. de la personajul biblic Onan (Bogrea, Dacor., IV, 836; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 171) este mai incertă din punct de vedere semantic și istoric.