omofor sn [At: VARLAAM, C. 392 / V: (îvr) ~ohar^[1] / Pl: ~foare / E: slv омофоръ] Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului divin.

OMOFOR, omofoare, s. n. Veșmînt bisericesc în forma unei eșarfe, purtat de arhiereu pe umeri în timpul serviciului bisericesc. Omoforul, rucavițele, tiara, epitrahilul, sita și cîrja vin de la Dosithei. ARGHEZI, P. T. 25. Între timp mitropolitul a fost îmbrăcat în odăjdii, punîndu-i-se omoforul de către diaconii săi. CAMIL PETRESCU, O. II 355. Mitropolitul, puindu-i omoforul pe cap, îi citi cu glas măreț rugăciunile de încoronare ale împăraților bizantini. ODOBESCU, S. A. 89.

OMOFOR ~oare n. (în biserica ortodoxă) Haină îmbrăcată de arhiereu în timpul slujbei religioase. /<sl. omoforu

omofor n. eșarpă de mătase ce poartă arhiereii pe umeri: mitropolitul puindu-i omoforul pe cap OD. [Gr. mod.].

omofór n., pl. oare (mgr. omofórion și omóforon, d. ômos, umăr, și féro, port; vsl. omoforŭ. V. omo-fon, fos-for). Mantia de ceremonie a prelaților. V. umărar.

omohor^[1] sn vz omofor

omofor s. n., pl. omofoare

omofor s. n., pl. omofoare

omofor s. n., pl. omofoare

omofor (omofoare), s. n. – Podoabă sacrală la preoții ortodocși în formă de eșarfă. Mgr. ὠμοφόριον (Murnu 40), cf. sl. omoforu. Sec. XVII.

omofor, omofoare s. n. Veșmânt bisericesc ortodox în forma unei eșarfe, purtat de arhiereu, pe umeri în timpul serviciului bisericesc, simbol al demnității și rangului arhieresc; la catolici îi corespunde paliul. – Din sl. omoforŭ.

OMOFÓR (< gr.) s. n. Veșmânt bisericesc ortodox de forma unei eșarfe, purtat de arhiereu pe umeri, peste sacos, în timpul serviciului religios, ca simbol al rangului său. Deseori brodat și ornamentat, constituie o adevărată piesă de muzeu (ex. o. de la Putna, sec. 15, decorat cu scene biblice, cruci și figuri de sfinți și profeți; o. de la Secu, sec. 17).