Definiția cu ID-ul 928774:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OLANDE s. f. (< Olanda + suf. -ez, cf. it. olandese, fr. hollandais): limbă germanică din grupul de apus, desprinsă din vechea franconică de jos, subgrupă a germanei de jos (Niederdeutsch), vorbită de olandezi, locuitori ai Olandei. În urma expansiunii olandezilor în secolul al XVII-lea, ea s-a extins în Africa, America, Asia și Oceania, fiind cunoscută sub cinci variante. În istoria limbii olandeze se disting trei perioade: olandeza veche (până în secolul al XII-lea, perioadă din care se păstrează toponimice și onomastice); olandeza medie (între secolele al XIII-lea și al XV-lea); olandeza modernă (din secolul al XVI-lea până azi, perioadă în care se dezvoltă o literatură bogată și variată). În a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-a format limba literară olandeză – neerlandeza, odată cu dezvoltarea națiunii olandeze. Ea are la bază dialectele din nord, cu elemente de limbă frizonă. O. are trăsături proprii în structura fonetică, gramaticală și în vocabular, datorită puternicei influențe franceze exercitate mai ales în vocabular.