28 de definiții pentru ofițer

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OFIȚER, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.

OFIȚER, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.

ofițer sm [At: FN 91 / V: (îvp) ir, (înv) ~iu, ~ear, ~icer, ~icier, ~țier, ~iciar, ~ițiiar / Pl: ~i / E: pn oficer, rs офицер, fr officier, ger Offizier] 1 Comandant al unui grup de ostași. 2 Grad militar de la sublocotenent până la general. 3 Persoană care are acest grad. 4 (Îs) ~ de serviciu Ofițer (2) numit pe timp de 24 de ore pentru asigurarea ordinii interioare și executării îndatoririlor de către personalul de serviciu într-o unitate militară. 5 (Pex) Angajat însărcinat, în anumite ocazii, cu paza și ordinea interioară. 6 Personaj, la vicleim sau la capră, îmbrăcat în haine asemănătoare cu ale ofițerilor (1). 7 (Asr) Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. 8 (Asr) Persoană având acest titlu. 9 (Îs) ~ul stării civile Persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 10 (Iuz) Grad mai mare decât cel de cavaler, conferit prin anumite decorații. 11 (Iuz) Persoană care a primit acest grad. 12 (Pop) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).

OFIȚER, ofițeri, s. m. 1. Rang în ierarhia militară, mergînd de la sublocotenent pînă la colonel inclusiv; persoană avînd în ierarhia militară unul dintre gradele de la sublocotenent la colonel (în Vorbirea obișnuită, de la sublocotenent la general). Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. E. 70. La 1828, am avut în gazdă un ofițer, de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale. Ofițer de port.Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. ◊ Ofițer al stării civile delegat al sfatului popular (în trecut al primăriei) însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decît cel de cavaler) conferit de anumite decorații.

OFIȚER s. m. grad militar de la sublocotenent până la general. (< pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier, germ. Offizier)

OFIȚER ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forțelor armate sau al poliției. /<pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier

ofițer m. 1. militar care are o comandă: ofițeri superiori: maior, locotenent-colonel, colonel și general; 2. titlu de demnitari: ofițer al Coroanei României, al Stelei României; 3. varietate de crap, lung și subțire. [Rus. OFIȚERŬ = germ. OFFIZIER].

*ofițér m. (rus. oficer, germ. offizier, d. fr. officier, care e mlat. officiarius, d. lat. officium, funcțiune). Militar de un grad superior subofițeruluĭ: ofițeriĭ armateĭ se împart în: 1. inferiorĭ (sublocotenențĭ, locotenențĭ și căpitanĭ), 2. superiorĭ (maĭorĭ, locotenențĭ-colonelĭ și colonelĭ) și 3. generalĭ (generalĭ de brigadă, divizie, corp de armată, generalisim). Comandant de gardiștĭ: ofițer de poliție. Titlu de demnitarĭ, de posesorĭ aĭ unuĭ grad al uneĭ decorațiunĭ saŭ ordin: ofițer al Steleĭ Româniiĭ. Ofițer de justiție, magistrat.

ex-ofițer sm [At: CĂLINESCU, B. I. 377 / Pl: ~i / E: ex- + ofițer] Fost ofițer.

femeie-ofițer s. f. Femeie care este ofițer (de armată, poliție, în navigație) ◊ „[Carmen] este prima femeie ofițer de port din Galați.” Sc. 3 X 82 p. 2 (din femeie + ofițer)

ofițer-pilot s. m. Pilot militar ◊ „Un purtător de cuvânt militar american a declarat că un prim bilanț al exploziilor arată că 21 de ofițeri-piloți americani [...] au fost uciși.” Sc. 17 VI 65 p. 4 (din ofițer + pilot)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OFIȚER s. (MIL.) (înv. și reg.) tist, (rusism înv.) porucic, porușnic. (Un ~ de cavalerie.)

OFIȚER s. (MIL.) (înv. și reg.) tist, (rusism înv.) porucic, porușnic. (Un ~ de cavalerie.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ofițer (ofițeri), s. m. – Militar cu grad superior. Fr. officier, prin intermediul germ. Offizier și probabil al rus. oficer (Sanzewitsch 206; Tiktin). Apare pentru prima dată la Axinte Uricariul (înainte de 1766). – Der. ofițeresc, adj. (de ofițer); ofițerește, adv. (ca ofițerii); ofițerime, s. f. (corp ofițeresc); subofițer, s. m. grad superior sergentului și inferior sublocotenentului). Cf. oficiu.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OFIȚER CU DIRIJAREA AVIAȚIEI ȘI INDICAREA OBIECTIVELOR ofițer de aviație trimis în dispozitivul de luptă al unităților mecanizate din primul eșalon, înzestrat cu mijloace de transmitere sol-aer, în scopul dirijării aviației de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite, indicându-le și ușurând descoperirea acestora. Observarea se face direct cu ajutorul indicatorului optic circular al stației de radiolocație, la dispoziția ofițerului, sau prin precedarea formației de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocație la obiectiv de ofițerul cu dirijarea pe baza indicațiilor din hărțile de lucru ale statelor majore ale unităților mecanizate.

OFIȚER DE LEGĂTURĂ DE AVIAȚIE ofțer de aviație atașat unei unități mecanizate din primul eșalon, pentru menținerea cooperării dintre aviație și trupele de uscat pe timpul desfășurării acțiunilor, având următoarele sarcini: prezentarea posibilităților aviației de sprijin pentru nimicirea obiectivelor din fâșia de ofensivă/defensivă a unității; propunerea obiectivelor ce urmează a fi nimicite de aviație cu posibilitatea optimă, precum și timpul de intervenție sau de repetare a loviturilor; menținerea permanentă a legăturii cu eșalonul superior și unitățile de aviație de sprijin, pentru a asigura oportunitatea cererilor de resurse, fiind dotat cu aparat de radio emisie-recepție.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ofițer, ofițeri s. m. (pub.) funcționar.

Intrare: ofițer
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofițer
  • ofițerul
  • ofițeru‑
plural
  • ofițeri
  • ofițerii
genitiv-dativ singular
  • ofițer
  • ofițerului
plural
  • ofițeri
  • ofițerilor
vocativ singular
  • ofițerule
  • ofițere
plural
  • ofițerilor
oficer
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ofițir
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ofițiiar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ofițier
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ofițeriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ofițear
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oficicier
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oficiar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ofițer, ofițerisubstantiv masculin

  • 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    diminutive: ofițeraș augmentative: ofițeroi
    • format_quote Dacă ofițerul secund nu e cu ochii în patru peste tot, unde ajunge vasul? DUMITRIU, P. E. 70. DLRLC
    • format_quote La 1828, am avut în gazdă un ofițer de cazaci. ALECSANDRI, T. I 344. DLRLC
    • format_quote Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. DLRLC
  • 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ofițer de port. DLRLC
    • format_quote Sînt ofițer de poliție judiciară. C. PETRESCU, Î. II 172. DLRLC
    • 2.1. Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Birjarul și un zugrav, Florian Cotuf, declarau moartea la ofițerul stării civile. CĂLINESCU, E. 41. DLRLC
  • 3. ieșit din uz Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. popular Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.