OECO-, v. OICO-.

OICO- (OECO-) „așezare, mediu, regiune”. ◊ gr. oikos „casă” > fr. oeco-, germ. öko-, engl. oiko- și oeco- > rom. oico- și oeco-. □ ~fite (oecofite) (v. -fit), s. f. pl., plante spontane, introduse în mod voluntar de om în cultură în aceeași regiune; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de întoarcerea acasă, după ieșirea din spitalul de psihiatrie.