OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant.

ocupant, ~ă smf [At: OȚETEA, T. V. 322 / V: (înv) ~nd / Pl: ~nți, ~e / E: fr occupant] 1-2 (Mpl) (Armată sau) trupă care ia în stăpânire o țară, un teritoriu, un oraș străin etc. Si: ocupator (1-2). 3 Persoană care face parte din această armată Si: ocupator (3). 4-5 (Pex) Persoană care (are sau) ia temporar în posesiune ceva Si: ocupator (4-5).

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant.

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Mai ales la pl.) Persoană, forță armată etc. care ia în stăpînire un teritoriu sau un oraș străin. Poporul [romîn] mocnea de ură împotriva ocupanților hitleriști. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 347. ◊ (Adjectival) Putere ocupantă.

OCUPÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană, forță armată etc. care ocupă un oraș, o țară etc. ♦ (P. ext.) Cel care deține sau ia (temporar) în posesiune ceva. [Cf. fr. occupant].

OCUPÁNT, -Ă s. m. f. stat, armată, trupă etc. care ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin. ◊ cel care ocupă un loc, o masă etc. (< fr. occupant)

OCUPÁNT² ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care, făcând parte din populația unei țări, ocupă un teritoriu străin; cotropitor. /<fr. occupant

OCUPÁNT¹ ~tă ( ~ți, ~te) Care ocupă cu armele o țară sau un teritoriu străin. Armată ~tă. /<fr. occupant

ocupant m. care ocupă, care s’află în posesiune: primul ocupant.

*ocupánt, -ă adj. (lat. óc-cupans, -ántis). Care ocupă, care se află în posesiunea unuĭ lucru: lucrurile fără stăpîn îs ale primuluĭ ocupant.

ocupand, ~ă sm vz ocupant

!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte

ocupánt s. m., pl. ocupánți

OCUPÁNT s., adj. v. cuceritor.

OCUPANT s., adj. cuceritor, (înv.) supuitor, (franțuzism înv.) concherant. (~ al cetății.)