15 definiții pentru ocupant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant.

ocupant, ~ă smf [At: OȚETEA, T. V. 322 / V: (înv) ~nd / Pl: ~nți, ~e / E: fr occupant] 1-2 (Mpl) (Armată sau) trupă care ia în stăpânire o țară, un teritoriu, un oraș străin etc. Si: ocupator (1-2). 3 Persoană care face parte din această armată Si: ocupator (3). 4-5 (Pex) Persoană care (are sau) ia temporar în posesiune ceva Si: ocupator (4-5).

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant.

OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Mai ales la pl.) Persoană, forță armată etc. care ia în stăpînire un teritoriu sau un oraș străin. Poporul [romîn] mocnea de ură împotriva ocupanților hitleriști. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 347. ◊ (Adjectival) Putere ocupantă.

OCUPÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană, forță armată etc. care ocupă un oraș, o țară etc. ♦ (P. ext.) Cel care deține sau ia (temporar) în posesiune ceva. [Cf. fr. occupant].

OCUPÁNT, -Ă s. m. f. stat, armată, trupă etc. care ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin. ◊ cel care ocupă un loc, o masă etc. (< fr. occupant)

OCUPÁNT2 ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care, făcând parte din populația unei țări, ocupă un teritoriu străin; cotropitor. /<fr. occupant

OCUPÁNT1 ~tă ( ~ți, ~te) Care ocupă cu armele o țară sau un teritoriu străin. Armată ~tă. /<fr. occupant

ocupant m. care ocupă, care s’află în posesiune: primul ocupant.

*ocupánt, -ă adj. (lat. óc-cupans, -ántis). Care ocupă, care se află în posesiunea unuĭ lucru: lucrurile fără stăpîn îs ale primuluĭ ocupant.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte

ocupánt s. m., pl. ocupánți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OCUPÁNT s., adj. v. cuceritor.

OCUPANT s., adj. cuceritor, (înv.) supuitor, (franțuzism înv.) concherant. (~ al cetății.)

Intrare: ocupant
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocupant
  • ocupantul
  • ocupantu‑
plural
  • ocupanți
  • ocupanții
genitiv-dativ singular
  • ocupant
  • ocupantului
plural
  • ocupanți
  • ocupanților
vocativ singular
  • ocupantule
  • ocupante
plural
  • ocupanților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ocupant, -ă ocupant ocupantă

etimologie: