ocitocină sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: fr ocytocine] Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior.

OCITOCINĂ s.f. (Biol.) Hormon produs de lobul posterior al hipofizei, avînd rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. [< fr. ocytocine].

OCITOCINĂ s. f. hormon secretat de lobul posterior al hipofizei, cu rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. (< fr. ocytocine)

ocitocină s. f., g.-d. art. ocitocinei; pl. ocitocine

ocitocină s. f., g.-d. art. ocitocinei; pl. ocitocine

ocitocină s. f., g.-d. art. ocitocinei; pl. ocitocine

OCITOCINĂ s. (FARM.) oxitocină.

OCITOCÍNĂ (< fr.; {s} gr. ocytokon „naștere ușoară”) s. f. Hormon secretat de nucleii nervoși paraventriculari din hipotalamus, depozitat în lobul posterior la hipofizei, care îl eliberează în circulație. Are acțiune stimulantă asupra contracției musculaturii uterine, inducând nașterea. Se administrează în perfuzii în caz de inerție uterină. Sin. oxitocină.