2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oceit, ~ă a [At: VARLAAM, C. 13 / V: (reg) ociit[1] / Pl: ~iți, ~e / E: ocei] (Îrg) Desperat. modificată

  1. În original, greșit tipărit: occiit (judecând după referința încrucișată a variantei de față, dar și după ordonarea alfabetică a acesteia) — LauraGellner

OCEIT adj. (Mold., ȚR) Descurajat, deznădăjduit, desperat. A: Sîmt oceiți și părăsiți de toată nedeajdea. VARLAAM. De toate era oceiți și nu le mai rămasă altă nemică. DOSOFTEI, VS. B: Cela ce slujaște celui oceit și lepădat, pentru singură porunca lui Dumnezeu face aceaea. ALB., 60r; cf. LEX. 1683, 77v. Etimologie: ocei. Vezi și oceaianie, ocei, oceință.

ocei vr [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 102v/26 / Pzi: ~esc / E: slv отъчаꙗти] (Înv) A-și pierde speranța Si: a se descuraja, a deznădăjdui.

OCEI vb. (Mold., ȚR) A se descuraja, a deznădăjdui. A: Nime să nu oceiască, fraților, de păcate, ce să răbdăm. DOSOFTEI, VS. B: Asupra priiatenului bun, de vei zmulge și armă, tot nu te ocei. ALB., 51r. Ca să nu să oceiască de înviere și să să nădăjduiască de judecată. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: sl. otŭčajati. Vezi și oceaianie, oceință, oceit.

oceĭésc (mă) v. refl. (vsl. otŭčaĭati). L. V. Mă desnădăjduĭesc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oceí (-ceiésc, ít), vb. refl. – A despera. Sl. otucejati (Tiktin). Sec. XVII, înv.Der. (înv.) oceianie (var. o(t)ceaianie), s. f. (desperare), din sl. otucejanije; oceință, s. f. (desperare.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

oceí, oceiésc, vb. IV (înv.) a se descuraja, a desnădăjdui.

Intrare: oceit
oceit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ociit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ocei
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ocei
  • oceire
  • oceit
  • oceitu‑
  • oceind
  • oceindu‑
singular plural
  • oceiește
  • oceiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oceiesc
(să)
  • oceiesc
  • oceiam
  • oceii
  • oceisem
a II-a (tu)
  • oceiești
(să)
  • oceiești
  • oceiai
  • oceiși
  • oceiseși
a III-a (el, ea)
  • oceiește
(să)
  • oceiască
  • oceia
  • ocei
  • oceise
plural I (noi)
  • oceim
(să)
  • oceim
  • oceiam
  • oceirăm
  • oceiserăm
  • oceisem
a II-a (voi)
  • oceiți
(să)
  • oceiți
  • oceiați
  • oceirăți
  • oceiserăți
  • oceiseți
a III-a (ei, ele)
  • oceiesc
(să)
  • oceiască
  • oceiau
  • ocei
  • oceiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)