OCEI vb. (Mold., ȚR) A se descuraja, a deznădăjdui. A: Nime să nu oceiască, fraților, de păcate, ce să răbdăm. DOSOFTEI, VS. B: Asupra priiatenului bun, de vei zmulge și armă, tot nu te ocei. ALB., 51^r. Ca să nu să oceiască de înviere și să să nădăjduiască de judecată. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: sl. otŭčajati. Vezi și oceaianie, oceință, oceit.