2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oblicit, ~ă a vz obrăcit

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

oblici1 vt [At: CORESI, EV. 5 / V: (îrg) h~ / Pzi: ~cesc / E: vsl обличити] 1 (Înv) A dovedi. 2 (Înv) A dojeni. 3 (Înv) A pedepsi. 4 (Îvp) A prinde de veste Si: a afla, a auzi. 5 (Îvp) A descoperi.

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A alia, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti.

OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. Tranz. (Popular și arhaizant) 1. A descoperi, a dibui; a găsi. E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit, slănina. MARIAN, S. 136. Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5. Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 2. A afla, a auzi în taină, a prinde de veste, a simți. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie.Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39. Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152. ◊ Absol. Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ◊ Intranz. Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.

A OBLICÍ ~ésc tranz. înv. 1) A găsi după multă căutare; a dibui. 2) A prinde de veste; a afla. [Sil. -bli-] /<sl. oblițiti

oblicì v. a afla în taină: oblicind despre sosirea boierilor OD. [Slav. OBLIČITI, a arăta].

2) *oblicésc v. intr. (d. oblic; fr. obliquer; lat. obliquare). Arm. Merg oblic, cotesc, ocolesc: a oblici la stînga.

1) oblicésc v. tr. (vsl. ob-ličiti, a arăta, a acuza, d. ličiti, a anunța). Vechĭ. – Daŭ pe față, vădesc. Înfrunt (Ps. S.). Azĭ. Mold. Trans. Descoper urma, adulmec, daŭ de: porniră unde obliciseră că se țin caiĭ lăsațĭ slobozĭ (Sadov. VR. 1913, 7, 29). V. zăpsesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă

oblicí vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 sg. și pl. obliceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBLICÍ vb. v. afla, auzi, bate, condamna, descoperi, găsi, osândi, pedepsi, ști.

oblici vb. v. AFLA. AUZI. BATE. CONDAMNA. DESCOPERI. GĂSI. OSÎNDI. PEDEPSI. ȘTI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oblicí (oblicésc, oblicít), vb.1. A manifesta. – 2. A descoperi, a revela. – 3. A se informa, a-și da seama, a se impune. – 4. (Mold., Trans.) A adulmeca, a urmări, a cerceta. Sl. obličiti „a manifesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 469; Tiktin). Sec. XVI, înv., în afară de ultimul sens. – Der. oblicitor, s. m. (înv., denunțător).

Intrare: oblicit
oblicit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oblicit
  • oblicitul
  • oblicitu‑
  • oblici
  • oblicita
plural
  • obliciți
  • obliciții
  • oblicite
  • oblicitele
genitiv-dativ singular
  • oblicit
  • oblicitului
  • oblicite
  • oblicitei
plural
  • obliciți
  • obliciților
  • oblicite
  • oblicitelor
vocativ singular
plural
Intrare: oblici
  • silabație: o-bli-ci info
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oblici
  • oblicire
  • oblicit
  • oblicitu‑
  • oblicind
  • oblicindu‑
singular plural
  • oblicește
  • obliciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oblicesc
(să)
  • oblicesc
  • obliceam
  • oblicii
  • oblicisem
a II-a (tu)
  • oblicești
(să)
  • oblicești
  • obliceai
  • obliciși
  • obliciseși
a III-a (el, ea)
  • oblicește
(să)
  • oblicească
  • oblicea
  • oblici
  • oblicise
plural I (noi)
  • oblicim
(să)
  • oblicim
  • obliceam
  • oblicirăm
  • obliciserăm
  • oblicisem
a II-a (voi)
  • obliciți
(să)
  • obliciți
  • obliceați
  • oblicirăți
  • obliciserăți
  • obliciseți
a III-a (ei, ele)
  • oblicesc
(să)
  • oblicească
  • obliceau
  • oblici
  • obliciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oblici oblicit învechit popular

  • exemple
    • E mîța de la vecina, Că mi-a oblicit slănina. MARIAN, S. 136.
      surse: DLRLC
    • Au început ei a se văiera pentru că le era frică să nu-i oblicească cineva. SBIERA, P. 5.
      surse: DLRLC
    • Mîndro, de dragostea noastă Răsărit-a pom în coastă... Dușmanii l-au oblicit, Cu securile-au ieșit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv A prinde de veste.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: afla auzi simți attach_file 4 exemple
    exemple
    • Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. – Știi ceva? ai oblicit ceva? SADOVEANU, B. 39.
      surse: DLRLC
    • Finii și vecinii, Dacă-mi obliciră Ce vrea lelea Firă, Mi se învoiră. COȘBUC, P. II 152.
      surse: DLRLC
    • absolut Mărculeț s-a dus de-acasă, Și turcu a d-oblicit... Și rău l-a batjocorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485.
      surse: DLRLC
    • Oblicind din nou despre sosirea boierilor pribegiți, cu oaste, Chiajna... nu se turbură prea mult. ODOBESCU, S. I 115.
      surse: DLRLC

etimologie: