2 intrări

35 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obiciuit, ~ă a vz obișnuit

obicĭuít, -ă adj. Vechĭ. Obișnuit, deprins (N. Cost. 2, 34).

OBICINUI vb. IV v. obișnui.

OBICINUIT, -Ă adj. v. obișnuit.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuit, -ă adj.] – V. obișnui.

OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuit, -ă adj.] – V. obișnui.

obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.

obișnuit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 181v/29 / V: (înv) ~iciuit, obicin~ / Pl: ~iți, ~e / E: obișnui] 1 a Care a intrat în obișnuința cuiva. 2 a Care face parte din felul de a fi al cuiva. 3 a Caracteristic cuiva. 4-6 a Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat. 7 a Care se folosește adesea Si: curent, uzual. 8 sm Persoană care frecventează un anumit loc. 9 a (Îoc deosebit, remarcabil) Care nu se distinge prin nimic Si: comun. 10 Familiarizat.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

OBICINUIT, -Ă, adj. v. obișnuit.

OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinui (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.

OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuit, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.

A SE OBIȘNUI mă ~iesc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno

A OBIȘNUI ~iesc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno

OBIȘNUIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A OBIȘNUI și A SE OBIȘNUI. 3) și substantival Care se întâlnește frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebește prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obișnui

obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.

obișnuit a. 1. deprins: obișnuit cu vorbe bune; 2. ordinar: lucru obișnuit; 3. care e în uz: vorbă obișnuită.

obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.

obișnuít, -ă adj. Deprins: obișnuit cu munca. Ordinar, de toate zilele: pe drumu obișnuit. Uzual: vorbă obișnuită. Adv. De ordinar: se plimba obișnuit pe acolo.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, 3 sg. obișnuiește; imperf. 1 obișnuiam; conj. prez. 1 sg. să obișnuiesc, 3 să obișnuiască

obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 să obișnuiască

obișnui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiască

obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)

obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBIȘNUI vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.

OBIȘNUIT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decât un om ~.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. v. zilnic.

OBIȘNUI vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.) 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. a se deprinde, a se împăca. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)

OBIȘNUIT adj. 1. acomodat, dedat, deprins, familiarizat. (Om ~ într-un media nou.) 2. comun, normal. (Nu-i decît un om ~.) 3. oarecare. (O făptură ~.) 4. banal, comun, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ ei văd numai minuni.) 5. normal, ordinar. (Sesiune ~.) 6. firesc, natural, normal, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 7. firesc, normal, regulat. (Puls ~.) 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. cunoscut, frecvent, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. consacrat, consfințit, tradițional, (rar) sacramental. (Judecătorul a rostit formula ~.) 12. familiar, simplu. (Stil ~.) 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. cotidian, curent, prozaic, zilnic. (Treburile ~.)

A se obișnui ≠ a se debarasa, a se dezvăța

A (se) obișnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui

Obișnuit ≠ deosebit, grozav, neobișnuit

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.

Intrare: obișnui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obișnui
  • obișnuire
  • obișnuit
  • obișnuitu‑
  • obișnuind
  • obișnuindu‑
singular plural
  • obișnuiește
  • obișnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiesc
  • obișnuiam
  • obișnuii
  • obișnuisem
a II-a (tu)
  • obișnuiești
(să)
  • obișnuiești
  • obișnuiai
  • obișnuiși
  • obișnuiseși
a III-a (el, ea)
  • obișnuiește
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuia
  • obișnui
  • obișnuise
plural I (noi)
  • obișnuim
(să)
  • obișnuim
  • obișnuiam
  • obișnuirăm
  • obișnuiserăm
  • obișnuisem
a II-a (voi)
  • obișnuiți
(să)
  • obișnuiți
  • obișnuiați
  • obișnuirăți
  • obișnuiserăți
  • obișnuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuiau
  • obișnui
  • obișnuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obicinui
  • obicinuire
  • obicinuit
  • obicinuitu‑
  • obicinuind
  • obicinuindu‑
singular plural
  • obicinuiește
  • obicinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiesc
  • obicinuiam
  • obicinuii
  • obicinuisem
a II-a (tu)
  • obicinuiești
(să)
  • obicinuiești
  • obicinuiai
  • obicinuiși
  • obicinuiseși
a III-a (el, ea)
  • obicinuiește
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuia
  • obicinui
  • obicinuise
plural I (noi)
  • obicinuim
(să)
  • obicinuim
  • obicinuiam
  • obicinuirăm
  • obicinuiserăm
  • obicinuisem
a II-a (voi)
  • obicinuiți
(să)
  • obicinuiți
  • obicinuiați
  • obicinuirăți
  • obicinuiserăți
  • obicinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuiau
  • obicinui
  • obicinuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiciui
  • obiciuire
  • obiciuit
  • obiciuitu‑
  • obiciuind
  • obiciuindu‑
singular plural
  • obiciuiește
  • obiciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiesc
  • obiciuiam
  • obiciuii
  • obiciuisem
a II-a (tu)
  • obiciuiești
(să)
  • obiciuiești
  • obiciuiai
  • obiciuiși
  • obiciuiseși
a III-a (el, ea)
  • obiciuiește
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuia
  • obiciui
  • obiciuise
plural I (noi)
  • obiciuim
(să)
  • obiciuim
  • obiciuiam
  • obiciuirăm
  • obiciuiserăm
  • obiciuisem
a II-a (voi)
  • obiciuiți
(să)
  • obiciuiți
  • obiciuiați
  • obiciuirăți
  • obiciuiserăți
  • obiciuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuiau
  • obiciui
  • obiciuiseră
Intrare: obișnuit
obișnuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitul
  • obișnuitu‑
  • obișnui
  • obișnuita
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiții
  • obișnuite
  • obișnuitele
genitiv-dativ singular
  • obișnuit
  • obișnuitului
  • obișnuite
  • obișnuitei
plural
  • obișnuiți
  • obișnuiților
  • obișnuite
  • obișnuitelor
vocativ singular
plural
obicinuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitul
  • obicinuitu‑
  • obicinui
  • obicinuita
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiții
  • obicinuite
  • obicinuitele
genitiv-dativ singular
  • obicinuit
  • obicinuitului
  • obicinuite
  • obicinuitei
plural
  • obicinuiți
  • obicinuiților
  • obicinuite
  • obicinuitelor
vocativ singular
plural
obiciuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: MDA2, Scriban
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiciuit
  • obiciuitul
  • obiciui
  • obiciuita
plural
  • obiciuiți
  • obiciuiții
  • obiciuite
  • obiciuitele
genitiv-dativ singular
  • obiciuit
  • obiciuitului
  • obiciuite
  • obiciuitei
plural
  • obiciuiți
  • obiciuiților
  • obiciuite
  • obiciuitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obișnui, obișnuiescverb

  • 1. reflexiv tranzitiv A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. DLRLC
    • format_quote Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. DLRLC
    • format_quote Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. DLRLC
    • format_quote A obișnui pe copii cu cititul. DLRLC
  • 2. tranzitiv A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • obicină (învechit „obicei” din limba bulgară). DEX '09 DEX '98

obișnuit, obișnuiadjectiv

  • 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. DLRLC
    • format_quote Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. DLRLC
    • format_quote Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. DLRLC
  • 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. DLRLC
    • 2.1. (și) substantivat Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231.
    • 2.2. (și) adverbial În mod regulat, de obicei. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. DLRLC
  • 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; de rând. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A lucrat din lemn obișnuit o vioară. DLRLC
etimologie:
  • vezi obișnui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.