2 intrări
35 de definiții
din care- explicative (22)
- morfologice (5)
- relaționale (7)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
obiciuit, ~ă a vz obișnuit
obicĭuít, -ă adj. Vechĭ. Obișnuit, deprins (N. Cost. 2, 34).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBICINUI vb. IV v. obișnui.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
OBICINUI vb. IV v. obișnui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
OBICINUI vb. IV v. obișnui.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OBICINUIT, -Ă adj. v. obișnuit.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
OBICINUIT, -Ă adj. v. obișnuit.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuit, -ă adj.] – V. obișnui.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de Adriana Stoian
- acțiuni
OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuit, -ă adj.] – V. obișnui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
obicinui v vz obișnui
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obicinuit, ~ă a vz obișnuit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obiciui v vz obișnui
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obișnuit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 181v/29 / V: (înv) ~iciuit, obicin~ / Pl: ~iți, ~e / E: obișnui] 1 a Care a intrat în obișnuința cuiva. 2 a Care face parte din felul de a fi al cuiva. 3 a Caracteristic cuiva. 4-6 a Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat. 7 a Care se folosește adesea Si: curent, uzual. 8 sm Persoană care frecventează un anumit loc. 9 a (Îoc deosebit, remarcabil) Care nu se distinge prin nimic Si: comun. 10 Familiarizat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinui vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
OBICINUIT, -Ă, adj. v. obișnuit.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OBIȘNUI, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinui (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuit, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A SE OBIȘNUI mă ~iesc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A OBIȘNUI ~iesc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OBIȘNUIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A OBIȘNUI și A SE OBIȘNUI. 3) și substantival Care se întâlnește frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebește prin nimic specific; care nu are trăsături particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obișnui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obișnuit a. 1. deprins: obișnuit cu vorbe bune; 2. ordinar: lucru obișnuit; 3. care e în uz: vorbă obișnuită.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
obișnuít, -ă adj. Deprins: obișnuit cu munca. Ordinar, de toate zilele: pe drumu obișnuit. Uzual: vorbă obișnuită. Adv. De ordinar: se plimba obișnuit pe acolo.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, 3 sg. obișnuiește; imperf. 1 obișnuiam; conj. prez. 1 sg. să obișnuiesc, 3 să obișnuiască
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
obișnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 să obișnuiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
obișnui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, imperf. 3 sg. obișnuia; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
OBIȘNUI vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OBIȘNUIT adj. 1. v. aclimatizat. 2. comun, normal. (Nu-i decât un om ~.) 3. v. oarecare. 4. v. comun. 5. v. ordinar. 6. v. firesc. 7. v. normal. 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. v. cunoscut. 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. v. consacrat. 12. v. familiar. 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. v. zilnic.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OBIȘNUI vb. 1. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.) 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. a se deprinde, a se împăca. (Nu mă pot ~ cu gîndul că...)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OBIȘNUIT adj. 1. acomodat, dedat, deprins, familiarizat. (Om ~ într-un media nou.) 2. comun, normal. (Nu-i decît un om ~.) 3. oarecare. (O făptură ~.) 4. banal, comun, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ ei văd numai minuni.) 5. normal, ordinar. (Sesiune ~.) 6. firesc, natural, normal, (înv.) fireș, (fig.) curat. (Aici nu e lucru ~.) 7. firesc, normal, regulat. (Puls ~.) 8. clasic, curent, frecvent, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.) 9. cunoscut, frecvent, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 10. curent, frecvent, uzual. (De circulație ~.) 11. consacrat, consfințit, tradițional, (rar) sacramental. (Judecătorul a rostit formula ~.) 12. familiar, simplu. (Stil ~.) 13. caracteristic, specific. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 14. cotidian, curent, prozaic, zilnic. (Treburile ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A se obișnui ≠ a se debarasa, a se dezvăța
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A (se) obișnui ≠ a (se) dezbăra, a (se) dezobișnui
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Obișnuit ≠ deosebit, grozav, neobișnuit
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Pelargonium zonale (L.) Ait., « Mușcate obișnuite ». Specie care înflorește în apr.-oct. Flori simple sau învoite (sepale egale, liniare, acuminate, petale inegale, alungit-eliptice, cu vîrf rotunjit, roșii, roz-albe) în umbele, pe peduncul de cca 15 cm înălțime. Frunze alterne, cu pețioli lungi, subrotund-cordate, 7-lobate, crenate, catifelat-pubescente, deseori zona centrală marcată de un verde brun-negricios pe fondul verde-deschis al frunzei. Plantă, cca 90 cm înălțime, groasă, cu ramuri cărnoase, păroase, spre bază mai mult sau mai puțin lemnificate.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (VT408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A2) Surse flexiune: MDA2, Scriban | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
obișnui, obișnuiescverb
- 1. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: deprinde familiariza învăța antonime: debarasa dezbăra dezobișnui dezvăța
- Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. DLRLC
- Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. DLRLC
- Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. DLRLC
- A obișnui pe copii cu cititul. DLRLC
-
- 2. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. DLRLC
- Se obișnuiește să... = este obiceiul să... DLRLC
-
- 3. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. DEX '09 DEX '98sinonime: folosi întrebuința
etimologie:
- obicină (învechit „obicei” din limba bulgară). DEX '09 DEX '98
obișnuit, obișnuităadjectiv
- 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. DLRLC
- Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. DLRLC
- Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. DLRLC
-
- 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea. DEX '09 DLRLCsinonime: curent antonime: deosebit grozav neobișnuit
- Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. DLRLC
- 2.1. Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231.
-
- 2.2. În mod regulat, de obicei. DEX '09 DEX '98
- Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. DLRLC
-
-
- 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; de rând. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A lucrat din lemn obișnuit o vioară. DLRLC
-
etimologie:
- obișnui DEX '98 DEX '09