2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

obicinuire sf vz obișnuire

OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (Înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (Înv. „obicei” < bg.).

obișnui [At: CANTEMIR, HR. 367 / V: (înv) ~icinui, ~iciui / Pzi: ~esc / E: obicină] 1-2 vtr A (face să câștige sau) a câștiga o anumită deprindere prin repetarea aceleiași acțiuni Si: a (se) deprinde, a (se) învăța. 3 vt A practica un anumit lucru în mod curent. 4-5 vtr A (se) folosi des. 6-7 vtr A (se) familiariza.

obișnuire sf [At: CANTEMIR, HR. 438 / V: (înv) obiciu~, obicin~ / Pl: ~ri / E: obișnui] (Rar) 1 Deprindere cu ceva. 2 Practicare a unui anumit lucru. 3-4 Utilizare (frecventă). 5 (Înv; îf obicinuire; îlav) După ~ Conform datinii. 6 Familiarizare.

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.).

OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se deprinde, a se familiariza, a se învăța. Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127. Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12. Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84. ◊ Tranz. A obișnui pe copii cu cititul. 2. Tranz. A practica un anumit obicei; a avea o anumită deprindere. Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120. ◊ Refl. impers. (în expr.) Se obișnuiește să... = este obiceiul să... – Variantă: obicinuí (pronunțat -bici-) (NEGRUZZI, S. X 199) vb. IV.

A OBIȘNUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se obișnuiască. 2) A practica în calitate de obicei; deprindere. ~ plimbări la aer liber. ~iește să studieze la bibliotecă. /cf. bulg. obițno

A SE OBIȘNUÍ mă ~iésc intranz. (urmat de determinări introduse prin prepoziția cu) A deveni cunoscut îndeaproape în urma unor contacte repetate; a se învăța; a se deprinde; a se familiariza. ~ cu noul colectiv. ~ cu lucrul. /cf. bulg. obițno

obișnuì v. 1. a avea obiceiu: nu prea obișnuesc; 2. a contracta un obiceiu: se obișnuește rău; 3. a se deprinde: să te obișnuești a asculta; 4. a fi în uz: vorba nu se obișnuește.

obișnuĭésc și (vechĭ) -cĭnuĭésc v. tr. (d. vsl. obyčĭnŭ, bg. običen, -čno, obișnuit; sîrb. običavati, a se obișnui). Am obiceĭ: obișnuĭesc să beŭ ceaĭ, nu obișnuĭesc rom la ceaĭ. Deprind cu, învăț cu: pe copiĭ nu trebuĭe să-ĭ obișnuĭeștĭ cu luxu. V. refl. Mă deprind cu, mă învăț cu: copiiĭ trebuĭe să fie obișnuițĭ cu disciplina. Înădesc la, învăț cu nărav: porciĭ s’aŭ obișnuit la grăunțe. A fi în uz, a se uzita: acest cuvînt nu se obișnuĭește. A te obișnui răŭ, a lua un obiceĭ răŭ. V. metahirisesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă

obișnuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. obișnuiáscă

obișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiesc, conj. obișnuiască)

obișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBIȘNUÍ vb. 1. v. aclimatiza. 2. (înv.) a metahirisi. (~ să bea zilnic cafea.) 3. (pop.) a se îndătina, (înv.) a se politici. (Așa se ~ pe la noi.) 4. (Transilv.) a sucui. (Așa ~ noi să facem.) 5. v. deprinde.

arată toate definițiile

Intrare: obișnui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obișnui
  • obișnuire
  • obișnuit
  • obișnuitu‑
  • obișnuind
  • obișnuindu‑
singular plural
  • obișnuiește
  • obișnuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiesc
  • obișnuiam
  • obișnuii
  • obișnuisem
a II-a (tu)
  • obișnuiești
(să)
  • obișnuiești
  • obișnuiai
  • obișnuiși
  • obișnuiseși
a III-a (el, ea)
  • obișnuiește
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuia
  • obișnui
  • obișnuise
plural I (noi)
  • obișnuim
(să)
  • obișnuim
  • obișnuiam
  • obișnuirăm
  • obișnuiserăm
  • obișnuisem
a II-a (voi)
  • obișnuiți
(să)
  • obișnuiți
  • obișnuiați
  • obișnuirăți
  • obișnuiserăți
  • obișnuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obișnuiesc
(să)
  • obișnuiască
  • obișnuiau
  • obișnui
  • obișnuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obicinui
  • obicinuire
  • obicinuit
  • obicinuitu‑
  • obicinuind
  • obicinuindu‑
singular plural
  • obicinuiește
  • obicinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiesc
  • obicinuiam
  • obicinuii
  • obicinuisem
a II-a (tu)
  • obicinuiești
(să)
  • obicinuiești
  • obicinuiai
  • obicinuiși
  • obicinuiseși
a III-a (el, ea)
  • obicinuiește
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuia
  • obicinui
  • obicinuise
plural I (noi)
  • obicinuim
(să)
  • obicinuim
  • obicinuiam
  • obicinuirăm
  • obicinuiserăm
  • obicinuisem
a II-a (voi)
  • obicinuiți
(să)
  • obicinuiți
  • obicinuiați
  • obicinuirăți
  • obicinuiserăți
  • obicinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obicinuiesc
(să)
  • obicinuiască
  • obicinuiau
  • obicinui
  • obicinuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • obiciui
  • obiciuire
  • obiciuit
  • obiciuitu‑
  • obiciuind
  • obiciuindu‑
singular plural
  • obiciuiește
  • obiciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiesc
  • obiciuiam
  • obiciuii
  • obiciuisem
a II-a (tu)
  • obiciuiești
(să)
  • obiciuiești
  • obiciuiai
  • obiciuiși
  • obiciuiseși
a III-a (el, ea)
  • obiciuiește
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuia
  • obiciui
  • obiciuise
plural I (noi)
  • obiciuim
(să)
  • obiciuim
  • obiciuiam
  • obiciuirăm
  • obiciuiserăm
  • obiciuisem
a II-a (voi)
  • obiciuiți
(să)
  • obiciuiți
  • obiciuiați
  • obiciuirăți
  • obiciuiserăți
  • obiciuiseți
a III-a (ei, ele)
  • obiciuiesc
(să)
  • obiciuiască
  • obiciuiau
  • obiciui
  • obiciuiseră
Intrare: obișnuire
obișnuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obișnuire
  • obișnuirea
plural
  • obișnuiri
  • obișnuirile
genitiv-dativ singular
  • obișnuiri
  • obișnuirii
plural
  • obișnuiri
  • obișnuirilor
vocativ singular
plural
obicinuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obicinuire
  • obicinuirea
plural
  • obicinuiri
  • obicinuirile
genitiv-dativ singular
  • obicinuiri
  • obicinuirii
plural
  • obicinuiri
  • obicinuirilor
vocativ singular
plural
obiciuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiciuire
  • obiciuirea
plural
  • obiciuiri
  • obiciuirile
genitiv-dativ singular
  • obiciuiri
  • obiciuirii
plural
  • obiciuiri
  • obiciuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obișnui obicinui obiciui

  • 1. reflexiv tranzitiv A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța.
    exemple
    • Se obișnuise de două zile cu sunetul acesta. DUMITRIU, N. 127.
      surse: DLRLC
    • Încet-încet, ochii mi se obișnuiră cu întunericul. SADOVEANU, O. VI 12.
      surse: DLRLC
    • Se obișnuise să fie primit... cu izbucniri de «trăiți» și voie bună. REBREANU, R. II 84.
      surse: DLRLC
    • A obișnui pe copii cu cititul.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Minerii, cu tristețe și mîndrie, cel mai des obișnuiesc să spună: mina noastră e veche de o sută de ani. BOGZA, C. O. 120.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) folosi (des), a (se) întrebuința.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: folosi întrebuința

etimologie:

  • obicină (învechit „obicei” din limba bulgară).
    surse: DEX '09 DEX '98

obișnuire obicinuire obiciuire