Definiția cu ID-ul 922639:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIȘNUIT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit un obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, care face parte din felul de a fi al cuiva; caracteristic cuiva. Lîngă vatră, cu coatele pe genunchi și cu tîmplele în palme, se cufundă în starea ei obișnuită. SADOVEANU, B. 63. Îl primi cu drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. REBREANU, R. II 258. Porniră la drum în obișnuitul mers al cailor țărănești. MIRONESCU. A. 133. ♦ (Substantivat) Persoană care frecventează în mod obișnuit un Ioc. Obișnuiții cîrciumii rîd în timpul cînd Marmeladof povestește. GHEREA, ST. CR. II 231. 2. Care se face în mod regulat, care se întîmplă sau se întîlnește frecvent sau de obicei (într-un loc), care se folosește adesea; curent. Își răsuci obișnuita țigară și-mi zîmbi cu prietinie. SADOVEANU, O. VIII 8. ◊ (Adverbial) Eminescu a străbătut etapele de dezvoltare literară pentru care, obișnuit, literaturile începătoare cheltuiesc decenii multe. SADOVEANU, E. 79. 3. Care nu se distinge prin nimic; comun (2). A lucrat din lemn obișnuit o vioară. – Variantă: obicinuit, -ă (pronunțat -bici-) (C. PETRESCU, Î. I 251, CREANGĂ, P. 209, NEGRUZZI, S. I 296) adj.