2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oțețit, ~ă a vz oțetit

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

oțeti vrt [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~eți / Pzi: ~tesc / E: oțet] 1-2 (D. vinuri, alimente) A (se) transforma în oțet (1) Si: a (se) înăcri. 3-4 (Fig) (A-și ieși sau) a scoate pe cineva din sărite Si: a (se) mânia, a (se) supăra.

oțetit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: ~ețit / Pl: ~iți, ~e / E: oțeti] 1 (D. vinuri, alimente) Transformat în oțet (1) Si: acrit. 2 (Fig) Iritat. 3 (Fig) Neprietenos.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțețí vb. IV.

OȚETÍT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Și în forma oțețit; despre vinuri) Prefăcut, transformat (sau pe cale de a se transforma) în oțet; înăcrit; acru. (Cu pronunțare regională) L-a găsit în crîșmă, bînd vin oțățit. POPA, V. 259. 2. Fig. Supărat, mînios, iritat, neprietenos. Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. – Variantă: (regional) oțețít, -ă adj.

A SE OȚETÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă

oțetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetésc, imperf. 3 sg. oțeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: oțeti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeti
  • oțetire
  • oțetit
  • oțetitu‑
  • oțetind
  • oțetindu‑
singular plural
  • oțetește
  • oțetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțetesc
(să)
  • oțetesc
  • oțeteam
  • oțetii
  • oțetisem
a II-a (tu)
  • oțetești
(să)
  • oțetești
  • oțeteai
  • oțetiși
  • oțetiseși
a III-a (el, ea)
  • oțetește
(să)
  • oțetească
  • oțetea
  • oțeti
  • oțetise
plural I (noi)
  • oțetim
(să)
  • oțetim
  • oțeteam
  • oțetirăm
  • oțetiserăm
  • oțetisem
a II-a (voi)
  • oțetiți
(să)
  • oțetiți
  • oțeteați
  • oțetirăți
  • oțetiserăți
  • oțetiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțetesc
(să)
  • oțetească
  • oțeteau
  • oțeti
  • oțetiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeți
  • oțețire
  • oțețit
  • oțețitu‑
  • oțețind
  • oțețindu‑
singular plural
  • oțețește
  • oțețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțețesc
(să)
  • oțețesc
  • oțețeam
  • oțeții
  • oțețisem
a II-a (tu)
  • oțețești
(să)
  • oțețești
  • oțețeai
  • oțețiși
  • oțețiseși
a III-a (el, ea)
  • oțețește
(să)
  • oțețească
  • oțețea
  • oțeți
  • oțețise
plural I (noi)
  • oțețim
(să)
  • oțețim
  • oțețeam
  • oțețirăm
  • oțețiserăm
  • oțețisem
a II-a (voi)
  • oțețiți
(să)
  • oțețiți
  • oțețeați
  • oțețirăți
  • oțețiserăți
  • oțețiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțețesc
(să)
  • oțețească
  • oțețeau
  • oțeți
  • oțețiseră
Intrare: oțetit
oțetit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțetit
  • oțetitul
  • oțetitu‑
  • oțeti
  • oțetita
plural
  • oțetiți
  • oțetiții
  • oțetite
  • oțetitele
genitiv-dativ singular
  • oțetit
  • oțetitului
  • oțetite
  • oțetitei
plural
  • oțetiți
  • oțetiților
  • oțetite
  • oțetitelor
vocativ singular
plural
oțețit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțețit
  • oțețitul
  • oțețitu‑
  • oțeți
  • oțețita
plural
  • oțețiți
  • oțețiții
  • oțețite
  • oțețitele
genitiv-dativ singular
  • oțețit
  • oțețitului
  • oțețite
  • oțețitei
plural
  • oțețiți
  • oțețiților
  • oțețite
  • oțețitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

oțeti oțeți

  • 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: acri înăcri
  • 2. figurat rar A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânia supăra attach_file un exemplu
    exemple
    • Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • oțet
    surse: DEX '09 DEX '98

oțetit oțețit

etimologie:

  • vezi oțeti
    surse: DEX '98 DEX '09