Definiția cu ID-ul 925360:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ET, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut fie prin fermentarea acetică a vinului, berii etc., fie prin diluarea în apă a acidului acetic pur; se întrebuințează în industria alimentară, în alimentație, la fricțiuni etc. Oțet de vin.Strigară pe stăpîn, îi dădură cu oțet și abia o deșteptară. AGÎRBICEANU, S. P. 44. Are gazda un oțet de trandafir minunat. VLAHUȚĂ, O. A. I 99. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Încetul cu încetul se face oțetul (= cu răbdare, pe-ndelete se poate realiza orice). ◊ Expr. A face pe cineva cu ou(ă) și cu oțet = a-l batjocori, a-l face de două parale, a-l certa, a-l ocărî. Făceau pe Belciug cu ou și cu oțet. REBREANU, I. 74. (Regional) Nu mai bea (sau numai mănîncă) mița (sau pisica) oțet = de acum încolo nu mai merge așa, s-a terminat cu ce a fost. (Cu pronunțare regională) Mi-ai făcut tu multe... dar las’că n-o mai mînca mița oțăt de-acu. ȘEZ. IX 79. 2. (La pl.) Varietăți de oțet (1). (Fig.) Balzac putea spune odinioară despre critici că sînt vinuri inferioare care au devenit oțeturi comestibile. SADOVEANU, E. 41.