NĂLUCITURĂ s. f. (Învechit și regional) Nălucă (1). Aceasta părea-le-se-vrea că iaste o nălucitură. coresi, ev. 259, cf. 258, 266 , PONTBRIANT, D., LM, ALR I 1 405/94, 420. ◊ (Ca termen de comparație) Pofte și dorință... Ș-apoi și ele trecură, Chiar ca o nălucitură. CONACHI, p. 218. – pl.: nălucituri. – Năluci + suf. -tură.