NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

numitor, ~oare [At: VĂCĂRESCUL, GR. 25 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: numi + -tor] 1 sf (Grm; înv) Nominativ (1). 2 a (Înv) Care denumește lucrurile sau ființele. 3 sm Parte a unei fracții ordinare situată sub linia de fracție și care reprezintă împărțitorul operației de împărțire Si: (înv) numinător. 4 sm (Îe) A aduce la același ~ A transforma două sau mai multe fracții care au numitorul diferit în fracții echivalente care au numitorul identic pentru a efectua adunarea sau scăderea fracțiilor. 5 sm (Fig; îae) A egaliza în mod forțat Si: a plafona. 6 sm (Fig; îae) A judeca nediferențiat două sau mai multe aspecte. 7 sm (Fig; îae) A pune de acord puncte de vedere diferite. 8 sm (Îae) A uniformiza fară temei păreri, tendințe sau concepții diferite. 9 sm (Îs) ~ comun Numitor (3) care aparține aceleeași fracții.

NUMITOR, numitori, s. m. Termen al unei fracții ordinare, scris sub linia de fracție, care reprezintă împărțitorul operației de împărțire. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

NUMITOR, numitori, s. m. (Mat.) Partea unei fracții ordinare, scrisă sub linia de fracție, arătînd în cîte părți a fost împărțit întregul. Dacă înmulțim numitorul și numărătorul unei fracții cu același număr, valoarea fracției nu se schimbă. ◊ Numitor comun v. comun. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face (printr-o serie de operații) ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a împăca puncte de vedere deosebite, a uniformiza păreri, tendințe, concepții diferite.

NUMITOR s.m. (Mat.) Termen al unei fracții, scris sub linia de fracție, care arată în cîte părți a fost împărțit întregul. ◊ A aduce la același numitor = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, după fr. dénominateur].

NUMITOR s. m. termen al unei fracții, sub linia de fracție, indicând în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ a aduce la același ~ = a face ca două sau mai multe fracții să aibă același numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)

NUMITOR ~i m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat sub linia de fracție, care arată în câte părți egale a fost împărțit întregul; împărțitor al unei fracții. ◊ ~ comun numitor aparținând mai multor fracții. A aduce la același ~ a) a transforma fracții cu numitori diferiți în fracții cu numitor comun; b) a pune în concordanță opinii diferite. /a numi + suf. ~tor

numitor m. termenul aritmetic ce arată în câte părți e divizată unitatea.

numitór, -oáre adj. Care numește. S.n. pl. oare. Aceĭa din ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată în cîte părțĭ se presupune că e împărțită unitatea în care e pus supt numărător.

numitoriu sm vz numitor

numitor s. m., pl. numitori

numitor s. m., pl. numitori

numitor s. m., pl. numitori

NUMITOARE s. v. nominativ.

numitoare s. v. NOMINATIV.

Numitor, fiul și urmașul regelui Procas la tronul Albei și frate cu Amulius. Detronat de către acesta și aruncat în închisoare (v. și Amulius), Numitor a fost eliberat în cele din urmă de către nepoții săi, Romulus și Remus, și repus în toate drepturile anterioare.

NUMITOR, rege legendar în cetatea italică Alba Longa, urmaș al lui Enea. Ar fi fost detronat de fratele său Amulius, care, pentru a înlătura pe eventualii pretendenți legitimi la tron, i-a ucis fiul, a făcut-o vestală pe fiica sa, Rheea Silva, și a poruncit ca fiii acesteia, Remus și Romulus, să fie aruncați în Tibru.