NUMĂR s. n. (cf. lat. numerus): categorie gramaticală flexionară bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. Este specific substantivelor. S-a extins prin acord la părțile de vorbire care se acomodează după substantiv (la articole, la adjective, la unele numerale și la participiile verbelor), care îl înlocuiesc (la pronume) sau cu care intră în relație de inerență (v.), de intercondiționare (la verbele predicate). ◊ ~ natural: n. existent în realitatea obiectivă, bazat pe distincția amintită mai sus. ◊ ~ singular: n. care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte, de fenomene. El include toate variantele substantivelor admise de unul din contextele tip: un băiat (un scaun, un dar, un secol, un fulger etc.), o fată (o casă, o coală, o ceață etc.), băiat (scaun, dar, secol, fulger etc.), fată (casă, coală, ceață etc. ◊ ~ plural: n. care indică două sau mai multe exemplare dintr-o categorie de ființe, de obiecte, de fenomene. El include toate variantele substantivelor admise de unul din contextele-tip: mulți băieți (mulți ochelari, mulți secoli), multe fete (multe case, multe scaune, multe daruri, multe secole, multe fulgere, multe coli etc.), băieți (ochelari, secoli), fete (case, scaune, daruri, secole, fulgere, coli etc.). ◊ ~ comun: n. reprezentat printr-o formă invariabilă, fără opoziții de desinență vizibile. El include toate variantele substantivelor admise de contextele-tip: un ochi (un arici, un tei), mulți ochi (mulți arici, mulți tei); o învățătoare (o muncitoare, o țesătoare), multe învățătoare (multe muncitoare, multe țesătoare); un nume (un codice), multe nume (multe codice). ◊ ~ dual: v. dual. ◊ ~ trial: v. trial.