2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica.

NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica.

notificare sf [At: DÎMBOVIȚA (1859), 2351/17 / Pl: ~cări / E: notifica] 1 Aducere la cunoștință în mod oficial Si: avizare, înștiințare. 2 (Spc) Înștiințare oficială scrisă, adresată unei persoane prin organul competent, cu scopul de a-i pune în vedere că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit Si: notificație (1). 3 (Spc) Înștiințare oficială făcută, printr-o notă diplomatică, de către un stat altor state, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. 4 Document prin care se notifică (1) ceva Si: notificație (2). 5 (Înv) Indicare. 6 (Înv) Subliniere. 7 (Înv) Remarcare. 8 (Înv) Reținere.

NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înștiințare oficială. Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.

NOTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei; înscris prin care se înștiințează cineva; înștiințare; notificație. [< notifica].

NOTIFICÁRE s. f. acțiunea de a notifica. ◊ înscris prin care se înștiințează cineva; notificație. ◊ înștiințare oficială făcută de un stat altor state printr-o notă diplomatică. (< notifica)

notificare f. 1. acțiunea de a notifica; 2. actul prin care se notifică.

NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.

NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.

notifica vt [At: (a. 1848), ap. GHICA, A. 164 / Pzi: notific / E: lat notificare, fr notifier] 1 (Fșa) A aduce la cunoștință în mod oficial Si: a anunța, a înștiința. 2 (Pex) A trimite o notificare (2). 3 (Înv) A nota1 (1). 4 (Înv) A indica. 5 (Înv) A sublinia. 6 (Înv) A remarca. 7 (Înv) A reține.

NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce în mod oficial la cunoștință. Am onoarea de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit. GHICA, A. 164. ♦ (Impropriu) A nota, a însemna. Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt de o însemnătate destul de mare... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. ODOBESCU, S. I 465.

NOTIFICÁ vb. I. tr. A aduce la cunoștință (ceva) printr-o înștiințare, printr-o notă oficială; a trimite o notificare. ♦ A nota. [P.i. notífic, 3,6 -că. / < it., lat. notificare].

NOTIFICÁ vb. tr. a înștiința (printr-o notă oficială); a trimite o notificare. (< fr. notifier, lat. notificare)

A NOTIFICÁ notífic tranz. 1) (acte juridice)A aduce la cunoștință (unei persoane interesate) pe cale oficială. 2) pop. A sublinia în mod special. /<fr. notifier, lat. notificare

notificà v. a face cunoscut în mod oficial sau legal.

* notífic, a -á v. tr. (lat. notifico, -áre, d. notus, cunoscut, și fácere, a face). Fac cunoscut, comunic formal: i s’a notificat că congediu ĭ-a expirat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri

notificáre s. f., g.-d. art. notificării; pl. notificări

notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică

notificá vb., ind. prez. 1 sg. notífic, 3 sg. și pl. notífică; conj. prez. 3 sg. și pl. notífice

notifica (ind. prez. 3 sg. și pl. notifică)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOTIFICÁRE s. v. consemnare, înregistrare, înscriere, însemnare, notare, notație.

arată toate definițiile

Intrare: notificare
notificare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • notificare
  • notificarea
plural
  • notificări
  • notificările
genitiv-dativ singular
  • notificări
  • notificării
plural
  • notificări
  • notificărilor
vocativ singular
plural
Intrare: notifica
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • notifica
  • notificare
  • notificat
  • notificatu‑
  • notificând
  • notificându‑
singular plural
  • notifică
  • notificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • notific
(să)
  • notific
  • notificam
  • notificai
  • notificasem
a II-a (tu)
  • notifici
(să)
  • notifici
  • notificai
  • notificași
  • notificaseși
a III-a (el, ea)
  • notifică
(să)
  • notifice
  • notifica
  • notifică
  • notificase
plural I (noi)
  • notificăm
(să)
  • notificăm
  • notificam
  • notificarăm
  • notificaserăm
  • notificasem
a II-a (voi)
  • notificați
(să)
  • notificați
  • notificați
  • notificarăți
  • notificaserăți
  • notificaseți
a III-a (ei, ele)
  • notifică
(să)
  • notifice
  • notificau
  • notifica
  • notificaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

notificare

  • 1. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: comunicare notificație
    • 1.2. Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: înștiințare attach_file un exemplu
      exemple
      • Cît pentru notificare, zicea că această neîmplinire de formalitate provenise numai din lipsa ambasadorului rusesc de la Constantinopol. GHICA, S. 123.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi notifica
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

notifica

  • 1. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: înștiința attach_file un exemplu
    exemple
    • Am onoarea de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit. GHICA, A. 164.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt de o însemnătate destul de mare... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. ODOBESCU, S. I 465.
        surse: DLRLC

etimologie: