NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nour, nuor, s. m.] – Lat. nubilum.

nor¹ sm [At: PSALT. HUR. 12^r/9 / V: nour (Pl: ~i și reg, sn ~uri), (îrg) noor, nuăr, nuâr, nuor, (reg) năure (Pl: ~ăuri), noăr^[1], nouor, nuvăr / Pl: ~i, (reg, sn) ~uri / E: ml nubilum] 1 (Mpl) Grupare delimitată de picături de apă sau cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă, în urma condensării sau sublimării vaporilor de apă. 2-3 (Îljv) Până la (sau în) ~(i) (Care se înalță) foarte sus. 4-5 (Îal) (Care este) foarte înalt. 6-7 (Înv; îal) (Care este) pretutindeni. 8 (Îe) A fi sau a trăi (cu capul) în ~ A trăi izolat de realitatea înconjurătoare, într-o lume fantezistă. 9 (Îae) A fi distrat. 10 (Îe) Parcă ar fi căzut din ~ Se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. 11 (Îe) A bate cu fruntea-n ~i A fi foarte înalt. 12 (Îae) A fi mândru. 13 (Reg; îe) A purta (pe cineva) prin nouri A bate pe cineva foarte tare. 14 (Liv) A fi ~ sau (rar) ~i A fi înnorat. 15 (Glg; îs) ~ arzător Masă de gaze și de cenușă vulcanică, cu temperatura de cca 700° C, care este expulzată în atmosferă în timpul unei erupții vulcanice. 16 (Ast; îs) ~ de stele Grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. 17 (Ast; îs) ~ii lui Magellan Nume a două sisteme solare aflate în afara galaxiei noastre. 18 (Pan; udp „de”) Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 19 (Pex; fig) Mulțime compactă și mobilă de ființe.

NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ♦ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nour, nuor, s. m.] – Lat. nubilum.

NOR, nori, s. m. 1. (Și în forma nour) Îngrămădire de vapori condensați în picături de apă, cristale de gheață sau fulgi de zăpadă, care se formează în aer, putînd da în anumite condiții de temperatură, presiune etc. ploaie, zăpadă, grindină, ceață etc. În regiunile întinse de șes, norii se formează dacă există o depresiune barometrică. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 78. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. SADOVEANU, O. II 499. Țin ochii la norul din zare. COȘBUC, P. II 89. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri. EMINESCU, O. I 201. ◊ Expr. E nor = e înnorat. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre cel care este străin de cele ce se întîmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume aparte, de visuri, care nu vrea să țină seama de realitate. ♦ Nor arzător = izbucnire vulcanică frecventă, compusă din gaze, vapori fierbinți și mari cantități de cenușă. ♦ Fig. Ceea ce tulbură, întunecă liniștea, seninătatea; mîhnire, întristare, amărăciune. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire. SADOVEANU, O. VII 63. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! HOGAȘ, M. N. 109. La aceste vorbe... pe fruntea Udrei se lasă un nor. BOLINTINEANU, O. 51. 2. Masă densă și mobilă (de praf, fum, aburi etc.). Se plimba... printre norii groși ai aburilor cocliți. SAHIA, N. 33. Un nor de colb îi cuprinsă, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pămîntul. EMINESCU, N. 15. Nori de praf a răspîndit, Urma i-a acoperit! TEODORESCU, P. P. 625. 3. Fig. Mulțime compactă și mobilă de ființe (care întunecă zarea). Un nor de lăcuste. ▭ Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată, iată oardele avane. ALECSANDRI, P. II 14. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. RUSSO, S. 139. – Variante: (regional) nour, nuor (DELAVRANCEA, S. 107) s. m.

NOR nori m. 1) Formație atmosferică prezentând o masă densă de vapori de apă sau de cristale de gheață, care, în anumite condiții, poate genera precipitații. Nori de ploaie. ◊ Nor arzător masă foarte fierbinte de gaze și de cenușă, expulzată în timpul erupției unui vulcan. Până la (sau în) nori la înălțime foarte mare; foarte sus. A fi (sau a umbla) cu capul în (sau prin) nori a fi rupt de realitate. Parc-ar fi (sau parcă a) căzut din nor se spune despre o persoană care pare total dezorientată într-o împrejurare dată. 2) Cantitate mare de ceva (ce plutește în atmosferă). Nor de praf. ◊ Nor de tristețe amestec de sentimente ce tulbură echilibrul sufletesc. /<lat. nubilum

nor m. 1. massă de aburi suspendați în atmosferă: cerul e plin de nori; 2. ceeace seamănă unui nor: nori de fum, de praf; 3. fig. întuneric, întristare: un nor îi acoperì fața. [Vechiu-rom. nuăr, Mold. nour = lat. NUBILUM].

nor (vest) și nour (est) m. (lat. núbilum [rudă cu nébula, negură], de unde s’a făcut ◊ nuer, vrom. Banat. Oaș núăr, núor, nóor, apoĭ nóur și nor; it. nuvolo, pv. nivol, cat. nuvol; sp. nube și pg. nuvem, d. lat. nubes, nor. În Ban. și núŭăr, núhăr, nuvăr ca mădúŭă, mădúhă, mădúvă. Cp. și cu bour). Grămadă de negură care plutește în aer și, de multe orĭ, produce ploaĭe. Ceĭa ce seamănă a nor: un nour de fum, de colb. Fig. Turburare, întrisitare care se observă pe față: un nour de tristeță se răspîndi pe fața luĭ. Ceĭa ce turbură seninătatea: fericire fără nourĭ.

năure sm vz nor¹

noăr sm vz nor¹

noor sm vz nor¹

nouor sm vz nor^1[1] modificată

nour sm vz nor^1[1] modificată

nuăr sm vz nor¹

nuâr sm vz nor¹

nuvăr sm vz nor¹

NUOR s. m. v. nor.

ZGÎRIE-NORI, zgîrie-nori, s. m. Clădire înaltă, cu foarte multe etaje. [în S.U.A.] milioane de șomeri bătătoresc drumurile în căutarea lucrului, milioane de americani trăiesc nu în zgîrie-nori, ci în bordeie. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 1/1. ◊ (Adjectival, invar.) Acolo au năvălit din plin blocurile zgîrie-nori. RAEEA, O. 134.

ZGÎRIE-NORI, zgîrie-nori, s. m. Clădire înaltă, cu foarte multe etaje. – Din zgîrie + nor (după it. gratta-nuvole, engl. sky-scraper).

noră f. soția fiului. [Dial. nor = lat. NURUS].

nour m. Mold. V. nor: nouri vineți s’adună AL.; fig. nour de scântei AL. nouri de eres EM.

nóur V. nor.

núăr V. nor.

núor V. nor.

núŭăr, núvăr V. nor.

nor s. m., pl. nori

nor s. m., pl. nori

nor s. m., pl. nori

nor

nor, nori.

zgârie-nori (desp. -ri-e-) s. m., pl. zgârie-nori, art. zgârie-norii

zgârie-nori (-ri-e-) s. m., pl. zgârie-nori

zgârie-nori s. m. (sil. -ri-e-)

sgârie-nori invar.

ZGÂRIE-NORI s. (englezism) building.

nor (nori), s. m. – Masă de vapori, de picături de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosferă. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvăr, (înv.) nuar. – Mr. nior, năur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Pușcariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza *nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesară. Conservarea lui ou, oo în var. se datorează, poate, prezenței lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourată, s. f. (oaie cu lînă gri).

ZGÎRIE-NORI s. m. (v. zgîria (3)) [sil. -ri-e-] (trad. din fr. gratte-ciel) [morf. DOOM]

nori arzători, (engl.= ash cloud) → avalanșe arzătoare.

NOR (lat. nubilum) s. m. 1. (METEOR.) Masă de vapori, picături de apă sau cristale de gheață, aflate în suspensie în atmosferă. Se formează mai ales în troposferă. Se disting: n. superiori, formați la înălțimi de peste 6.000 m (cirrus, cirrostratus, cirrocumulus), constituiți din cristale de gheață; n. mijlocii, la înălțimi de 2.000-6.000 m (altostrus, altocumulus), alcătuiți din picături și cristale mici de gheață; n. inferiori, la 2.000 m înălțime (cumulus, cumulonimbus), constituiți preponderent din picături. ◊ N. arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică supraîncălzită (c. 700°C), expulzată în atmosferă în timpul unei erupții vulcanice; apariția ei provoacă puternice descărcări electrice. ◊ (ASTR.) N. de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, mai mică decât o galaxie. ◊ (FIZ.) N. electronic = zonă de distribuție probabilistică a electronului în anumite domenii ale spațiului înconjurător nucleului atomic. 2. Masă densă (și mobilă) de praf, de fum etc.

NORII LUI MAGELLAN, numele a două galaxii mici cu forme neregulate, sateliți ai Galaxiei, care împreună cu aceasta și alte sisteme stelare formează așa-numitul Grup local. Au fost observați de Fernando de Magellan în 1519. Norul mare, la o distanță de 180000 ani lumină, se observă în constelația Dorado, iar cel mic, la o distanță de 205000 ani lumină, în constelația Tucana, ambele în emisfera australă. În norul mare a fost observată, la 23 febr. 1987, explozia unei supernove, care a avut de fapt loc în urmă cu 180000 ani (supernova 1987 A).

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.

a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare.

cu capul în nori expr. distrat, neatent.