2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis.

nobilitate sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 66 / V: (înv) ~blătate / Pl: ~tăți / E: lat nobilitas, -atis] (Înv) 1 Nobilime (1). 2-4 Noblețe (2-4).

NOBILITÁTE, nobilități,[1] s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis.

  1. Indicarea existenței pluralului pare neadecvată. — gall

NOBILITÁTE s. f. (Învechit) Noblețe (1). Catîrul ce-și laudă nobilitatea. ALEXANDRESCU, M. 291. Vulpea și crocodilul au început a se prici pentru nobilitate care va fi mai de bun neam. ȚICHINDEAL, F. 69.

NOBILITÁTE s.f. (Liv.) Clasa nobililor; nobilime. [Cf. it. nobilitate, germ. Nobilität].

nobilitat, ~ă a [At: VASICI, M. I, 188/21 / Pl: ~ați, ~e / E: nobilita2] (Înv) 1 (D. substanțe, materiale etc.) Îmbunătățit calitativ Si: înnobilat. 2 (D. oameni) Care a primit un titlu de nobil (1) Si: înnobilat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții

nobilitáte s. f., g.-d. art. nobilității; pl. nobilități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NOBILITÁTE s. v. aristocrație, nobilime, noblețe.

nobilitate s. v. ARISTOCRAȚIE. NOBILIME. NOBLEȚE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

nobilitát, -ă, adj. (înv.) 1. îmbunătățit calitativ, perfecționat, înnobilat. 2. care a primit un titlu de nobil; înnobilat.

Intrare: nobilitate
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nobilitate
  • nobilitatea
plural
genitiv-dativ singular
  • nobilități
  • nobilității
plural
vocativ singular
plural
Intrare: nobilitat
nobilitat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nobilitat
  • nobilitatul
  • nobilitatu‑
  • nobilita
  • nobilitata
plural
  • nobilitați
  • nobilitații
  • nobilitate
  • nobilitatele
genitiv-dativ singular
  • nobilitat
  • nobilitatului
  • nobilitate
  • nobilitatei
plural
  • nobilitați
  • nobilitaților
  • nobilitate
  • nobilitatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

nobilitate învechit

etimologie: