2 intrări

32 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

înnorare sf [At: DA ms / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~rări / E: înnora] 1 Acoperire a cerului cu nori. 2 Întunecare a soarelui din cauza norilor. 3 (Fig) Tristețe.

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.

ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora.

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. (Și în forma înnourare) Faptul de a (se) înnora; acoperire cu nori, întunecare (a cerului) din cauza norilor. ♦ Fig. Tristețe, mîhnire. I-a văzut cuta dintre ochi și înnourarea dintre gene. POPA, V. 252.

NOURÁ vb. I. v. înnora.

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.

nouréz (mă) v. refl. Est. Rar. Mă înourez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorării; pl. înnorări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

ÎNNORÁRE s. v. întristare, mâhnire, posomoreală, tristețe.

înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

înnorare s. v. ÎNTRISTARE. MÎHNIRE. POSOMOREALĂ. TRISTEȚE.

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

Intrare: înnora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnorare
  • ‑nnorare
  • înnorat
  • ‑nnorat
  • înnoratu‑
  • ‑nnoratu‑
  • înnorând
  • ‑nnorând
  • înnorându‑
  • ‑nnorându‑
singular plural
  • înnorea
  • ‑nnorea
  • înnorați
  • ‑nnorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnorez
  • ‑nnorez
(să)
  • înnorez
  • ‑nnorez
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (tu)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
(să)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorași
  • ‑nnorași
  • înnoraseși
  • ‑nnoraseși
a III-a (el, ea)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoră
  • ‑nnoră
  • înnorase
  • ‑nnorase
plural I (noi)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
(să)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorarăm
  • ‑nnorarăm
  • înnoraserăm
  • ‑nnoraserăm
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (voi)
  • înnorați
  • ‑nnorați
(să)
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorarăți
  • ‑nnorarăți
  • înnoraserăți
  • ‑nnoraserăți
  • înnoraseți
  • ‑nnoraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnorau
  • ‑nnorau
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoraseră
  • ‑nnoraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnourare
  • ‑nnourare
  • înnourat
  • ‑nnourat
  • înnouratu‑
  • ‑nnouratu‑
  • înnourând
  • ‑nnourând
  • înnourându‑
  • ‑nnourându‑
singular plural
  • înnourea
  • ‑nnourea
  • înnourați
  • ‑nnourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnourez
  • ‑nnourez
(să)
  • înnourez
  • ‑nnourez
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (tu)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
(să)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourași
  • ‑nnourași
  • înnouraseși
  • ‑nnouraseși
a III-a (el, ea)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnoură
  • ‑nnoură
  • înnourase
  • ‑nnourase
plural I (noi)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
(să)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourarăm
  • ‑nnourarăm
  • înnouraserăm
  • ‑nnouraserăm
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (voi)
  • înnourați
  • ‑nnourați
(să)
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourarăți
  • ‑nnourarăți
  • înnouraserăți
  • ‑nnouraserăți
  • înnouraseți
  • ‑nnouraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnourau
  • ‑nnourau
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnouraseră
  • ‑nnouraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noura
  • nourare
  • nourat
  • nouratu‑
  • nourând
  • nourându‑
singular plural
  • nourea
  • nourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nourez
(să)
  • nourez
  • nouram
  • nourai
  • nourasem
a II-a (tu)
  • nourezi
(să)
  • nourezi
  • nourai
  • nourași
  • nouraseși
a III-a (el, ea)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • noura
  • noură
  • nourase
plural I (noi)
  • nourăm
(să)
  • nourăm
  • nouram
  • nourarăm
  • nouraserăm
  • nourasem
a II-a (voi)
  • nourați
(să)
  • nourați
  • nourați
  • nourarăți
  • nouraserăți
  • nouraseți
a III-a (ei, ele)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • nourau
  • noura
  • nouraseră
Intrare: înnorare
înnorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnorare
  • ‑nnorare
  • înnorarea
  • ‑nnorarea
plural
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorările
  • ‑nnorările
genitiv-dativ singular
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorării
  • ‑nnorării
plural
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorărilor
  • ‑nnorărilor
vocativ singular
plural
înnourare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnourare
  • ‑nnourare
  • înnourarea
  • ‑nnourarea
plural
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourările
  • ‑nnourările
genitiv-dativ singular
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourării
  • ‑nnourării
plural
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourărilor
  • ‑nnourărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înnora înnorare înnorat înnoura înnourare înnourat norat noura

  • 1. intranzitiv reflexiv impersonal A se ivi (mulți) nori pe cer.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: însenina 4 exemple
    exemple
    • Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244.
      surse: DLRLC
    • Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19.
      surse: DLRLC
    • S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371.
      surse: DLRLC
    • Cerul s-a înnorat.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular (Despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27.
        surse: DLRLC
      • Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv figurat A întuneca (ca un nor).
      surse: DLRLC sinonime: întuneca un exemplu
      exemple
      • Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A (se) întrista, a (se) posomorî.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mâhni posomorî întrista un exemplu
    exemple
    • Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + nor
    surse: DEX '09 DEX '98

înnorare înnourare

etimologie:

  • vezi înnora
    surse: DEX '09 DEX '98